Un eurodeuptat confirmă: România a cumpărat portul Giurgiulești. O mișcare deșteaptă și vitală pentru regiune

19 Nov. 2025, 13:20
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Nov. 2025, 13:20 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

România a achiziționat portul internațional Giurgiulești, singurul port al Republicii Moldova cu acces la Dunăre și Marea Neagră, a anunțat europarlamentarul Nicu Ștefănuță. Informația a fost făcută publică într-o postare online, după o întâlnire pe care noul premier al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut-o cu mai mulți eurodeputați români.

Potrivit lui Ștefănuță, tranzacția reprezintă „o investiție strategică și deșteaptă”, având în vedere importanța portului Giurgiulești în infrastructura critică a Republicii Moldova și rolul său în conectarea economică regională.

„Una dintre marile probleme pentru aderarea Moldovei la UE este starea economiei, net inferioară standardelor europene. Alegerea lui Alexandru Munteanu, un manager internațional cu multă experiență, este un răspuns la întrebarea: cum atragem investiții serioase în Republica Moldova? Cum ridicăm nivelul de trai al oamenilor?”, a scris europarlamentarul.

El a subliniat că România poate juca un rol esențial în dezvoltarea economică a Chișinăului. „România este parte din soluție. Recent a cumpărat portul Giurgiulești. Nu mulți știu că această achiziție este o investiție strategică și deșteaptă, pentru că un port este infrastructură critică”, a declarat Ștefănuță.

Europarlamentarul a lăudat, totodată, „seriozitatea și unitatea” de care dă dovadă Republica Moldova în procesul de reforme și în parcursul european. „Moldova trebuie să fie în UE alături de țara soră România”, a conchis acesta.

Tranzacția privind portul Giurgiulești nu a fost deocamdată comentată de ministerul Dezvoltării Regionale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.