Investigație Realitatea – MORA pierde judecata. Atac al OGC rusești asupra securității pe domeniul drepturilor de autor

23 Dec. 2025, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Dec. 2025, 12:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Grupul de presă Realitatea a câștigat definitiv procesul intentat de AO MORA, după ce Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunile organizației și au constatat că informațiile publicate în presă au substrat factologic și nu constituie defăimare. Potrivit Hotărârii instanței de judecată, acțiunea civilă inițiată de AO MORA  a fost respinsă atât în primă instanță, cât și în apel.

Prin Hotărârea din 13 februarie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins cererea AO MORA ca neîntemeiată. Instanța a reținut că: informațiile publicate în presă privind interacțiunea AO MORA cu organizații de gestiune colectivă din Federația Rusă, precum și existența unui potențial risc pentru Republica Moldova asociat activității acestora au un substrat factologic justificat și se bazează pe date provenite din surse oficiale.

Ulterior, la 5 noiembrie 2025, Curtea de Apel Centru a respins cererea de apel depusă de AO MORA și a menținut hotărârea primei instanțe, decizia devenind definitivă.

Potrivit hotărârii de judecată, informațiile publicate au fost susținute și de datele furnizate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), care a semnalat că activitatea unei persoane asociate cu AO MORA, identificată drept A. Kricevski, prezintă un potențial risc la adresa securității Republicii Moldova.

De asemenea, instanța a reținut că Centrul Național Anticorupție (CNA) a constatat, în urma investigațiilor, că activitatea grupului vizat ar fi fost finanțată și gestionată în interesul cetățeanului rus A. Kricevski, cu scopul promovării intereselor personale și ale unor entități externe din domeniul drepturilor de autor.

Totodată, se constată că obiectivul principal al acțiunilor întreprinse de acest grup ar fi fost discreditarea organizațiilor de gestiune colectivă din Republica Moldova și a conducerii AGEPI, inclusiv prin răspândirea de afirmații calomnioase și prin tentative de intimidare a presei prin acțiuni judiciare.

Prin deciziile instanțelor, Grupul de presă Realitatea a obținut o victorie definitivă, iar judecătorii au confirmat că investigația jurnalistică contestată: se bazează pe fapte verificabile, nu depășesc limitele libertății de exprimare, nu constituie defăimare.

Având în vedere materialele colectate timp de 4 ani în cadrul investigației realizate de Grupul Media Realitatea, precum și în contextul declarațiilor din cadrul ședinței Parlamentului din data de 18 decembrie 2025 referitoare la domeniul Drepturilor de autor, atragem atenția Parlamentului, Guvernului și a instituțiilor de forță a Republicii Moldova asupra necesității monitorizării activității AO MORA și a organizațiilor afiliate din perspectiva atacurilor organizațiilor de gestiune colectivă rusești asupra securității naționale pe domeniul drepturilor de autor.

BANI.MD  scris anterior despre AO MORA, când la începutul lunii noiembrie 2021, un grup de oameni anonimi pentru domeniul drepturilor de autor și conexe anunță despre lansarea a Moldavian Rightsholders Association, prescurtat MORA. Acest anunț vine după vizita în Republica Moldova, în luna octombrie 2021, a reprezentanților de la RAO și VOIS. După câteva zile de întrevederi și acțiuni, pe 22 octombrie 2021, Agenția Servicii Publice înregistrează Asociația Titularilor de Drepturi de Autor din Moldova ”MORA”.

Asociația „de autori” MORA este fondată de 6 cetățeni ai Republicii Moldova: Gherman Stela (Președintă), Codreanu Dumitru (Cenzor) și Jora Vadim, Țurcan Valentin, Chiroșca Nicolae și Pădure Constantin (membri ai Consiliului de Administrare al autorilor). De menționat, că pe lângă variabila profesională – de la proprietar de restaurant, constructori și până la șomeri, niciunul din aceste 6 persoane nu este autor sau interpret și nu a avut niciodată nicio legătură de ordin profesional cu domeniul drepturilor de autor și conexe.

Realitatea Live

23 Dec. 2025, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Dec. 2025, 15:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Nereguli în gestionarea banilor publici din sistemul de sănătate au fost constatate de Curtea de Conturi la Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate (CAPCS), în urma unui audit de conformitate pentru anii 2024–2025 (nouă luni).

Potrivit raportului, lipsa unor reglementări clare privind programele în sănătate a dus la neîncasarea unor venituri potențiale de 1,059 milioane de lei, aferente taxelor de achiziții care ar fi trebuit aplicate pentru 248 de contracte în valoare totală de 91,6 milioane de lei. În plus, insuficiența regulilor privind recalcularea taxelor în cazul modificării valorii contractelor a determinat încasarea neconformă a 377 de mii de lei.

Auditul mai arată că aplicarea neuniformă a taxelor de achiziții pe durata contractelor a generat alte venituri ratate de 534,1 mii de lei. Totodată, neaplicarea sancțiunilor pentru refuzul semnării contractelor de achiziții de către unele instituții medicale a dus la neîncasarea a încă 247,6 mii de lei.

Probleme grave au fost identificate și în aplicarea penalităților contractuale. Din cauza cadrului normativ neclar, CAPCS nu a aplicat penalități în valoare de 23,6 milioane de lei pentru întârzieri la plată, înregistrate în raport cu 75 de furnizori. În același timp, penalități în sumă de 6,8 milioane de lei au fost contabilizate neconform ca venituri proprii ale CAPCS, deși acestea ar fi trebuit redirecționate către beneficiarii finali.

La etapa de executare a contractelor, Curtea de Conturi a constatat întârzieri de până la 504 zile la achitarea bunurilor recepționate de către instituțiile medicale, cu datorii acumulate de 81,7 milioane de lei. De asemenea, alocarea tardivă a mijloacelor financiare pentru programele în sănătate, în sumă de 52,2 milioane de lei, a generat riscuri de plăți neconforme și cheltuieli suplimentare estimate la 299,6 mii de lei.

Auditul scoate la iveală și deficiențe serioase de planificare. În perioada 2024–2025, medicamente în valoare de 4,7 milioane de lei au fost nimicite după expirarea termenului de valabilitate, iar instituțiile medicale au suportat cheltuieli de distrugere de 360,4 mii de lei. Doar în patru instituții verificate, medicamente expirate în valoare de 3,4 milioane de lei au fost distruse, cu costuri suplimentare de 221,2 mii de lei.

Curtea de Conturi concluzionează că, deși CAPCS asigură în mare parte funcționarea achizițiilor centralizate, deficiențele de reglementare, control intern și planificare au dus la pierderi financiare semnificative și la utilizarea ineficientă a resurselor publice. Raportul conține recomandări pentru remedierea situației, acceptate de conducerea instituției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII