Vama, „vaca de muls” a bugetului. Fiecare al doilea leu vine de la frontieră

05 Ian. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Ian. 2026, 10:57 // Actual //  Ursu Victor

În 11 luni ale anului 2025, veniturile totale ale bugetului de stat au ajuns la 68,8 miliarde de lei, în creștere cu 14,4% față de perioada similară din 2024, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Din totalul veniturilor, 67,9 miliarde de lei au fost venituri generale și colectate, iar 878,8 milioane de lei au provenit din proiecte finanțate din surse externe. Comparativ cu anul trecut, încasările totale au crescut cu 8,65 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a veniturilor a fost generată de Serviciul Vamal, cu încasări de 37,06 miliarde de lei, în creștere cu 7,1% față de 2024. Veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat au totalizat 29,87 miliarde de lei, cu aproape 3,9 miliarde de lei mai mult decât anul trecut, ceea ce reprezintă un avans de 15%. Alte venituri au înregistrat cea mai mare creștere procentuală – 76,8%, ajungând la 5,37 miliarde de lei. În același timp, restituirile de TVA și accize au crescut cu 4,9%, până la 4,36 miliarde de lei.

Pe partea de cheltuieli, bugetul de stat a înregistrat plăți totale de 78,8 miliarde de lei, cu 12,8% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În aceste condiții, execuția bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit de 9,98 miliarde de lei.

Deficitul a fost acoperit în principal din surse interne, în valoare de 9,99 miliarde de lei, completate de 3,05 miliarde de lei din surse externe, în timp ce soldul mijloacelor bănești s-a redus cu 3,06 miliarde de lei. La finele lunii noiembrie 2025, soldurile disponibile în conturile bugetului de stat au constituit 9,17 miliarde de lei.

La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat, veniturile au totalizat 44,74 miliarde de lei, în creștere cu 11,6%, însă cheltuielile au avansat mai rapid, cu 15,2%, ceea ce a generat un deficit de 27,1 milioane de lei.

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au acumulat venituri de 14,64 miliarde de lei, cu 15% mai mult decât în 2024, dar au încheiat perioada cu un deficit de 1,08 miliarde de lei, pe fondul creșterii cheltuielilor la 15,7 miliarde de lei.

În schimb, bugetele locale au raportat un excedent de aproape 2 miliarde de lei, după ce veniturile au ajuns la 28,58 miliarde de lei, iar cheltuielile s-au ridicat la 26,6 miliarde de lei.

Per ansamblu, bugetul public național a înregistrat, în 11 luni din 2025, venituri consolidate de 112,95 miliarde de lei și cheltuieli de 122,07 miliarde de lei, ceea ce a dus la un deficit total de 9,12 miliarde de lei. Soldurile de numerar disponibile în conturile bugetelor componente au fost de 15,68 miliarde de lei la data de 30 noiembrie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 14:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 14:26 // Actual //  Ursu Victor

Economia Republicii Moldova continuă să dea semne de stagnare, iar prognoza de creștere economică pentru anul 2026 rămâne la doar 1%. Cu toate acestea, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, consideră că situația nu trebuie să provoace o alarmare excesivă. Deputatul susține că încetinirea activității economice este determinată inclusiv de scumpirea energiei și a resurselor utilizate în producție, iar autoritățile trebuie să intervină punctual pentru sprijinirea industriilor aflate în dificultate.

În cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, Spatari a fost întrebat cum explică trecerea economiei moldovenești de la creștere la stagnare, în condițiile în care experții semnalează inclusiv probleme structurale pe piața muncii.

„Sunt perioade în care activitatea economică încetinește, mai ales atunci când prețurile la resurse, la inputuri, la energie cresc. Unii producători își pot revizui volumul de activitate, pot reduce din volumul de activitate pentru a atenua impactul costurilor”, a explicat parlamentarul.

Potrivit lui Spatari, scumpirea energiei afectează inevitabil competitivitatea întreprinderilor și poate determina reducerea producției. Totuși, deputatul afirmă că perspectivele economice pentru anul în curs și pentru 2027 rămân pozitive, chiar dacă ritmul de creștere este modest.

„Este adevărat că creșterea prețurilor la energie ne afectează, inevitabil. Pe de altă parte, prognoza pe tot anul indică o creștere față de anul trecut și prognoza pentru anul viitor este, de asemenea, pe creștere economică. Nu trebuie să ne alarmăm mai mult decât este necesar”, a declarat președintele comisiei parlamentare.

Spatari a recunoscut însă că situația necesită monitorizare atentă și măsuri de sprijin pentru sectoarele economice afectate de costurile ridicate.

„Trebuie să fim atenți la aceste evoluții și, acolo unde este necesar, să intervenim cu resursele limitate pe care le are bugetul pentru a ajuta anumite industrii”, a precizat deputatul.

Un exemplu invocat de parlamentar este industria zahărului, unde producătorii înregistrează pierderi financiare de mai mulți ani. Spatari consideră că acest sector are nevoie de măsuri specifice de susținere, indiferent de modificările fiscale discutate de autorități.

„Părerea mea este că trebuie să avem soluții țintite pentru această industrie. Pentru că firmele din acest domeniu, producătoare de zahăr, sunt pe pierdere de câțiva ani. Indiferent de cota TVA-ului, ele sunt pe pierdere”, a afirmat acesta.

Întrebat despre impactul unei eventuale majorări a TVA asupra industriei zahărului, deputatul a explicat că efectele s-ar putea resimți în primul rând asupra consumatorilor, prin creșterea prețurilor.

„Este vorba despre consumatorii care vor plăti creșterea”, a spus Spatari, adăugând că este dificil de anticipat dacă scumpirea produselor va determina o reducere a consumului.

„Poate da, poate nu. Aici este greu de știut care va fi impactul asupra consumatorilor, asupra comportamentului consumatorilor”, a explicat parlamentarul.

În opinia sa, intervențiile statului trebuie să fie orientate către întreprinderile și ramurile economice care întâmpină dificultăți reale, în locul unor măsuri generale care ar putea pune presiune suplimentară asupra bugetului.

„Trebuie să avem răspunsuri țintite pentru a ajuta industriile care sunt într-adevăr în dificultate. Cu siguranță există și alte industrii care au nevoie de sprijin pentru a trece peste această perioadă mai dificilă”, a concluzionat Marcel Spatari.

Centrul Analitic Independent Expert-Grup estimează o creștere economică de doar 1% și avertizează asupra riscului de stagflație, caracterizată printr-o activitate economică aproape stagnantă și o inflație care ar putea ajunge la 9–10% spre sfârșitul anului. Potrivit experților, scumpirea energiei, dobânzile ridicate și încetinirea exporturilor afectează perspectivele economice.

Fondul Monetar Internațional este ceva mai optimist. În urma misiunii desfășurate la Chișinău în perioada 21–28 octombrie, FMI și-a îmbunătățit prognoza de creștere economică pentru 2026 de la 1,5% la 1,7%, invocând rezultatele mai bune decât cele anticipate în agricultură. Pentru 2027, instituția estimează un avans al PIB de 2%.