Bătălie pentru Warner Bros.: Netflix vine cu ofertă cash total și dă peste cap planurile Paramount

20 Ian. 2026, 17:44
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
20 Ian. 2026, 17:44 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Netflix și Warner Bros. Discovery (WBD) au anunțat marți modificarea acordului definitiv privind achiziția grupului media, transformând tranzacția într-una exclusiv în numerar, fără a schimba prețul total de 82,7 miliarde de dolari. Decizia vine în contextul intensificării competiției pentru preluarea gigantului de la Hollywood și are drept scop contracararea ofertei rivale înaintate de Paramount Skydance.

Potrivit unui comunicat comun al celor două companii, noua structură a tranzacției prevede un preț de 27,75 dolari pe acțiune WBD, neschimbat față de acordul anterior. În plus, acționarii Warner Bros. Discovery vor beneficia și de valoarea suplimentară a acțiunilor Discovery Global, după separarea acesteia de WBD. Tranzacția urmează să fie finanțată dintr-o combinație de numerar disponibil, facilități de credit și finanțare deja angajată.

Netflix subliniază că fluxurile sale solide de numerar permit susținerea unei oferte integral în numerar, fără a afecta sănătatea bilanțului companiei. „Fluxul puternic de numerar generat de Netflix susține structura revizuită a tranzacției exclusiv în numerar, menținând în același timp un bilanț sănătos”, se arată în comunicatul oficial.

Anterior, oferta Netflix prevedea un mix între numerar și acțiuni, respectiv 23,25 dolari pe acțiune în numerar, diferența urmând să fie achitată în acțiuni Netflix. Această formulă a fost folosită de Paramount Skydance pentru a susține că propria sa ofertă, integral în numerar, ar fi superioară. Ca reacție, Netflix a decis să își ajusteze propunerea, eliminând componenta de acțiuni.

În paralel, Paramount Skydance a înaintat o contraofertă de 108,4 miliarde de dolari pentru preluarea integrală a Warner Bros. Discovery, încercând să convingă investitorii să renunțe la acordul cu Netflix. Consiliul de administrație al WBD a respins însă această ofertă, afirmând că tranzacția cu Netflix și formarea Discovery Global oferă o valoare mai bună pentru acționari.

Disputa a ajuns și în instanță. Săptămâna trecută, Paramount Skydance a dat în judecată Warner Bros. Discovery, acuzând conducerea grupului de lipsă de transparență și de favorizarea ofertei Netflix în procesul de evaluare a propunerilor de preluare. Warner Bros. Discovery a respins acuzațiile, susținând că procesul a fost unul corect și conform intereselor acționarilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.