UE interzice gazul rusesc până în 2027, dar unele state încă plătesc Moscovei

26 Ian. 2026, 13:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Ian. 2026, 13:33 // Actual //  Ursu Victor

Statele membre ale UE au acordat luni aprobarea finală unei legi care interzice importurile de gaze rusești până cel târziu la sfârșitul anului 2027, transformând în obligație juridică angajamentul blocului comunitar de a rupe legăturile cu fostul său principal furnizor, la aproape patru ani de la invazia pe scară largă a Ucraina de către Rusia, scrie REUTERS.

Miniștrii din statele UE au aprobat actul normativ în cadrul unei reuniuni desfășurate la Bruxelles. Slovacia și Ungaria au votat împotrivă, iar Bulgaria s-a abținut. Autoritățile de la Budapesta au anunțat că vor contesta legea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Interdicția a fost adoptată printr-un mecanism de vot cu majoritate calificată consolidată, care a permis depășirea opoziției Ungariei și Slovaciei, state ce rămân puternic dependente de importurile energetice rusești și care mențin relații apropiate cu Moscova.

Conform acordului, Uniunea Europeană va opri importurile de gaze naturale lichefiate (LNG) din Rusia până la sfârșitul anului 2026, iar livrările de gaze prin conducte vor fi sistate până la 30 septembrie 2027. Termenul poate fi extins cel mult până la 1 noiembrie 2027, în cazul în care un stat întâmpină dificultăți în umplerea depozitelor de gaze cu surse non-rusești înainte de sezonul rece.

Înainte de 2022, Rusia furniza peste 40% din necesarul de gaze al UE. Potrivit celor mai recente date europene, această pondere a scăzut la aproximativ 13% în 2025. Cu toate acestea, unele state membre continuă să achite Moscovei sume importante pentru petrol, gaze prin conducte și LNG, situație care contravine eforturilor de sprijinire a Ucrainei și de limitare a finanțării economiei ruse de război.

Noua legislație interzice companiilor europene să semneze noi contracte pentru gaze rusești și le obligă pe cele cu acorduri existente să le rezilieze pentru a se conforma interdicției. Importurile în baza contractelor pe termen scurt semnate înainte de 17 iunie 2025 vor fi interzise începând cu 25 aprilie 2026 pentru LNG și cu 17 iunie 2026 pentru gazele livrate prin conducte. Contractele pe termen lung vor trebui eliminate treptat până la termenele finale stabilite.

Companiile care nu respectă noile reguli riscă amenzi de până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală. În perioada următoare, Comisia Europeană intenționează să propună și alte acte legislative pentru eliminarea treptată a importurilor de petrol rusesc prin conducte și pentru reducerea dependenței de combustibilul nuclear provenit din Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 16:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai mulți primari și locuitori din raionul Anenii Noi își exprimă din nou opoziția față de planul Ministerului Mediului de a amplasa un centru regional de management al deșeurilor în apropierea satelor Puhăceni și Șerpeni. Declarațiile au fost făcute joi, 13 august, în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul satului Puhăceni, Veaceslav Plămădealî, a criticat modul în care, potrivit lui, autoritățile centrale au abordat proiectul și a cerut ca opiniile comunităților locale să fie luate în considerare. Acesta a reiterat că localnicii ar fi aflat despre proiect din presă și se întreabă de ce centrul nu ar putea fi amplasat într-o altă locație.

„Suntem nemulțumiți de abordarea aceasta tranșantă, îndrăzneață a Guvernului, Ministerului Mediului, ignorând viziunea cetățenilor asupra acestei probleme sensibile”, a declarat primarul.

Opoziția este exprimată și de agenții economici din zonă. Un antreprenor din satul Speia susține că amplasarea centrului ar putea afecta agricultura și competitivitatea producătorilor locali.

„Va fi permanent poluare, multe mașini, praf. O să ne ceară certificate ca marfa noastră să corespundă la unele cerințe. Nu vom fi competitivi pe piață. Acolo solul este foarte fertil”, a spus acesta.

Un alt agent economic din zonă consideră că impactul proiectului ar putea fi unul major pentru întregul raion.

„Tot ce se plănuiește o să aducă un impact nu doar economic, dar din toate privințele. Raionul Anenii Noi va fi distrus. Toți știu că Puhăceni e pe malul Nistrului și producția e curată. Va fi aerul otrăvitor, producția nu vom avea unde să o vindem”, a declarat acesta.

Locuitorii cer, la rândul lor, ca decizia să fie luată doar după consultarea comunităților și se plâng că proiectul ar putea afecta pădurile, iazurile și mediul înconjurător.

„Cerem o decizie europeană. Aceasta se face cu lumea, nu se joacă prin ministere”, a spus o locuitoare din Speia.

„Ne va afecta, sunt păduri, iazuri. Toți sunt îngrijorați de această temă… dacă se otrăvește apa? Noi toți ne folosim de ea”, a declarat un locuitor din Cobusca Veche.

Primarul localității Botnărești, Victor Gori, susține că efectele proiectului ar urma să fie resimțite de mai multe localități din raion.

„Vor fi afectate toate localitățile din împrejurimea acestui loc. Moral nu este corect ca acest poligon să fie amplasat în raionul Anenii Noi”, a spus edilul.

La rândul său, primarul din Țînțăreni, Vadim Bulgaru, a declarat că nu își dorește un nou poligon de deșeuri în raion, indiferent de rezultatele evaluărilor privind impactul asupra mediului.

„Nu aș mai vrea să apară încă un poligon de deșeuri pe teritoriul raionului Anenii Noi indiferent care ar fi impactul, chiar să fie și impact zero. Nu vreau la noi în raion un poligon de deșeuri.Ar trebui să consultăm și populația, vorbim de opțiuni, aici nu am văzut”, a declarat acesta.

De asemenea, primarul satului Bulboaca, Ion Berzoi, a invocat și riscurile pentru fondul forestier și resursele de apă din zonă.

„Acolo este zona sanitară a pădurii, nu se respectă zona de protecție. Sunt căpriori, fazani, iepuri. Este bazin, este înclinație la sol și izvoare sunt. Orice deșeuri nu miros a dulceață, nu există o gunoiște care să nu miroase. Locul nu este potrivit, se încalcă normele de mediu. Trebuie să găsim o locație împreună, să arate că nu va fi impact asupra mediului”, a declarat edilul.

Acesta a cerut identificarea unei locații în urma consultărilor cu autoritățile locale și populația și realizarea unor studii care să demonstreze că proiectul nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Anterior, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că proiectul se află în etapa de consultări, iar îngrijorările localnicilor urmează să fie analizate înainte de continuarea procedurilor. Ministrul a dat asigurări că viitorul centru regional va avea o infrastructură modernă, construită conform standardelor europene, și că impactul asupra mediului va fi redus.

Potrivit proiectului, centrul regional de gestionare a deșeurilor ar urma să deservească peste 1,1 milioane de locuitori din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Strășeni și Orhei.

Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” are un buget de peste 200 de milioane de euro, bani proveniți din împrumuturi și granturi externe, precum și din Fondul Național de Mediu.