Schimb valutar: ce trebuie să verifici înainte de a merge la casă

17 Feb. 2026, 14:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Feb. 2026, 14:11 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Persoanele care intenționează să facă un schimb valutar trebuie să fie atente la mai multe detalii care pot influența suma finală primită. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a publicat informații în acest sens, explicând la ce ar trebui să atragă atenția consumatorii când vor să schimbe bani în altă valută.

Potrivit instituției, cursul de cumpărare și vânzare diferă de la o casă de schimb valutar la alta sau între bănci, iar diferențele pot fi semnificative. De asemenea, rata poate varia în funcție de ora efectuării tranzacției sau dacă schimbul este realizat prin intermediul unui bancomat. În același timp, unele unități pot aplica și comisioane suplimentare pentru operațiunile de schimb valutar.

CNPF menționează că schimbul trebuie efectuat doar la ”o casă de schimb valutar autorizată sau o bancă de încredere, cu o bună reputație”, iar tranzacțiile realizate pe stradă sau în locuri nesigure implică riscuri. În anumite situații, pentru efectuarea operațiunii poate fi necesară prezentarea unui act de identitate.

Instituția mai precizează că banii primiți trebuie verificați imediat la ghișeu, atât în ceea ce privește autenticitatea bancnotelor, cât și suma înmânată. Totodată, păstrarea bonului de schimb poate fi utilă în cazul apariției unor neclarități sau dacă ulterior este necesară revocarea operațiunii.

CNPF atrage atenția și asupra faptului că schimbul valutar realizat în aeroporturi sau în zone turistice poate fi mai puțin avantajos din cauza cursurilor practicate.

CNPF, autoritatea de reglementare și supraveghere a pieței financiare, efectuează periodic controale la unitățile de schimb valutar din țară pentru a verifica corectitudinea informațiilor afișate pe panourile de reclamă și pe ecranele aparatelor de schimb valutar.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

26 Oct. 2026, 10:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 10:40 // Actual //  Ursu Victor

Administrația președintelui american Donald Trump i-a propus fostului premier al Ungariei, Viktor Orban, să candideze pentru funcția de secretar general al Organizației Națiunilor Unite (ONU). Inițiativa ar beneficia inclusiv de sprijinul Rusiei și Chinei, ceea ce ar putea transforma politicianul ungar într-un candidat cu șanse importante în negocierile pentru conducerea organizației mondiale, relatează The Wall Street Journal (WSJ), citând surse din trei țări.

Potrivit publicației americane, oficialii administrației Trump au purtat discuții preliminare cu reprezentanții Moscovei și Beijingului, iar cele două puteri s-ar fi arătat favorabile unei candidaturi comune. Un reprezentant al Departamentului de Stat susține că Orban ar putea obține fără dificultăți opt voturi în Consiliul de Securitate al ONU, în timp ce atingerea pragului de zece voturi din totalul de 15 este considerată realizabilă.

Reprezentantul american l-a descris pe fostul premier ungar drept un „candidat de vis” pentru conservatorii americani, invocând pozițiile sale împotriva migrației în masă, organizațiilor neguvernamentale liberale și instituțiilor pe care le consideră dominate de stânga.

Sursele WSJ afirmă că oficialii americani l-au contactat direct pe Viktor Orban pentru a afla dacă este interesat să preia conducerea ONU. Politicianul ar fi răspuns că este dispus să analizeze propunerea, dar nu intenționează să intre în cursă fără garanții suficiente că poate obține victoria. Orbán a refuzat să comenteze informațiile pentru publicația americană.

Planul Washingtonului intervine într-un moment în care marile puteri negociază succesiunea actualului secretar general al ONU, António Guterres, al cărui mandat expiră la 31 decembrie 2026. Noul conducător al organizației urmează să își înceapă mandatul la 1 ianuarie 2027.

Potrivit procedurilor ONU, viitorul secretar general trebuie să fie recomandat de Consiliul de Securitate, cu cel puțin nouă voturi favorabile și fără veto din partea vreunuia dintre cei cinci membri permanenți: Statele Unite, Rusia, China, Franța și Regatul Unit. Ulterior, candidatura trebuie aprobată de Adunarea Generală.

În prezent, printre candidații înscriși în cursă se numără directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, și Rebeca Grynspan, conducătoarea Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare. Niciunul dintre candidați nu a obținut până acum consensul necesar între membrii permanenți ai Consiliului de Securitate.

Viktor Orban a condus Ungaria timp de 16 ani consecutivi, din 2010 până în 2026, devenind unul dintre cei mai longevivi lideri europeni. Guvernarea sa s-a remarcat prin conflicte repetate cu instituțiile Uniunii Europene privind statul de drept, migrația și relațiile cu Rusia.

La alegerile parlamentare din 12 aprilie 2026, partidul său Fidesz a pierdut puterea în fața formațiunii Tisza, conduse de Péter Magyar, care a devenit ulterior prim-ministru. Înaintea scrutinului, administrația Trump și-a exprimat sprijinul pentru Orbán, însă acesta nu a reușit să obțină un nou mandat.

Potrivit WSJ, o eventuală numire a lui Orbán în fruntea ONU ar putea schimba raporturile politice din interiorul organizației, având în vedere relațiile sale apropiate cu Donald Trump și Vladimir Putin. Publicația apreciază că fostul premier ungar ar putea deveni un apărător al intereselor Kremlinului și ale altor lideri autoritari, o perspectivă care ar putea provoca opoziție din partea unor state occidentale.