Moldova își caută avocați ca să meargă după banii din Ucraina ai Energoalliance, companie legată de Platon

23 Feb. 2026, 12:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Feb. 2026, 12:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova urmează să încheie un contract de asistență juridică pentru reprezentarea statului într-o procedură de recunoaștere și executare pe teritoriul Ucrainei a unei hotărâri a Curții de Apel din Paris, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Justiției.

Documentul prevede că a fost selectată compania AMW „Law Offices of Martinenko, Volkovetskyi & Partners” din Ucraina, în parteneriat cu Biroul Asociat de Avocați „Zamfir și Partenerii” din Republica Moldova, pentru a reprezenta interesele statului în cauza SPC Stileks (succesor al LLC Komstroy și LLC Energoalliance Ucraina) împotriva Republicii Moldova.

Pentru a asigura recuperarea sumelor stabilite și punerea în executare a deciziei, Ministerul Justiției a organizat un concurs de selectare a reprezentanților statului, iar oferta câștigătoare a fost de 15.000 de euro pentru serviciile juridice. Cheltuielile vor fi acoperite din bugetul Ministerului Justiției pentru anul 2026.

Potrivit notei de fundamentare, Curtea de Apel din Paris a pronunțat la 10 ianuarie 2023 o hotărâre definitivă prin care a anulat sentința tribunalului arbitral ad hoc din 2013, constatând lipsa de competență a acestuia în absența unei investiții protejate de Tratatul privind Carta Energiei. Instanța a dispus, totodată, obligarea SPC Stileks la plata cheltuielilor de judecată și a sumei de 250.000 de euro în favoarea Republicii Moldova.

LLC Energoalliance este controlată de fugarul Veaceslav Platon care în prezent se află în Marea Britanie. Acesta este acuzat de implicare în jaful bancar, iar autoritățile vor să-l aducă în țară pentru a compărea în fața justiției.

Dosarul Energoalliance a fost inițiat după ce, la finele anilor ‘90, ÎS Moldtranselectro a cumpărat energie electrică din Ucraina prin intermediul unui offshore din Insulele Virgine Britanice, iar în urma livrărilor s-ar fi format o datorie de circa 196 de milioane de lei, lucru negat de autoritățile de la Chișinău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Sept. 2026, 15:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 15:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) dispune în prezent de 12 locomotive funcționale, iar problema deficitului de vagoane nu se mai resimte la nivelul de altădată, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Potrivit ministrului, cele 12 locomotive aflate în stare de funcționare sunt unități moderne produse în Kazahstan, cunoscute printre angajații CFM drept „kazahii”.

„Locomotive sunt 12 în stare de funcționare. La calea ferată le numesc„kazahii“, pentru că au fost produse în Kazahstan. Sunt foarte bune, moderne, cu condiții foarte bune”, a declarat Bolea.

Ministrul a precizat că locomotivele au fost procurate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, însă banii acordați pentru achiziția acestora reprezintă un credit care trebuie rambursat de întreprinderea feroviară.

Bolea s-a referit și la informațiile privind eventuala transmitere către Ucraina a 20 de locomotive vechi, care urmau să fie valorificate drept fier vechi. Potrivit acestuia, deocamdată locomotivele respective nu au fost transmise.

În același timp, ministrul afirmă că CFM valorifică în prezent cantități reduse de fier vechi, iar autoritățile intenționează să modifice legislația pentru a schimba mecanismul prin care acesta este comercializat.

Bolea s-a declarat sceptic față de actualul sistem de licitații și susține trecerea la vânzarea prin bursă, pe care o consideră o metodă mai transparentă și care ar permite participarea unor cumpărători mari de fier vechi.

„Eu nu cred în licitații. Cred în bursă, unde există o metodă mai transparentă de cumpărare și vânzare”, a afirmat ministrul.