Peste 7.000 de tone de carburanți au intrat în Moldova. Stocurile sunt limitate, iar autoritățile cer consum rațional

16 Mart. 2026, 11:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Mart. 2026, 11:58 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În perioada 13–15 martie, Republica Moldova a importat peste o mie de tone de benzină și peste 6.000 de tone de motorină, prin Portul Internațional Liber Giurgiulești, dar și prin transport terestru – auto și feroviar. Informația a fost comunicată de Ministerul Energiei al Republicii Moldova.

Potrivit datelor prezentate de autorități, 579 de tone de benzină și 3.660 de tone de motorină au fost aduse prin Portul Internațional Liber Giurgiulești, în timp ce alte 450 de tone de benzină și 1.869 de tone de motorină au fost importate prin postul vamal Leușeni. De asemenea, 499 de tone de motorină au intrat în țară prin postul vamal Ungheni (feroviar).

Ministerul Energiei precizează că, la data de 13 martie, stocurile de carburanți din Republica Moldova acopereau 19 zile de consum pentru benzină și 9 zile de consum pentru motorină.

Autoritățile menționează că situația este monitorizată în contextul stării de alertă din sectorul energetic, determinată de evoluțiile geopolitice și de războiul din Orientul Mijlociu, care influențează piețele energetice internaționale.

În acest context, Ministerul Energiei îndeamnă proprietarii de autoturisme să utilizeze rațional produsele petroliere și să evite achizițiile fără necesitate strictă, pentru a preveni presiunile suplimentare asupra pieței carburanților.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.