Permise de conducere luate cu camere ascunse și mită de până la 600 de euro: peste 650 anulate la Bălți și Edineț

25 Mart. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Mart. 2026, 10:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Servicii Publice (ASP) a anulat 652 de permise de conducere obținute de cetățeni la Bălți și Edineț, după ce a inițiat în total 663 de proceduri de verificare a suspiciunilor de fraudă.

Directorul ASP, Mircea Eșanu, a declarat că toate persoanele vizate au fost chemate la instituție, unde li s-au prezentat probele care demonstrează neregulile.

„Este o procedură 100% legală, conform Codului administrativ, iar fiecare are dreptul să conteste decizia în instanță”, a spus Eșanu.

Aproximativ 200 de persoane s-au prezentat la audieri, iar doar 5 au acceptat să susțină din nou proba teoretică. Dintre aceștia, 3 au promovat examenul și și-au păstrat permisul.

„În rest, toate permisele au fost anulate. Nu este un moft al nostru, ci o responsabilitate. Nesiguranța în trafic duce la decese și traumatisme. Suntem cu circa 50% peste media europeană la numărul de decese în accidente rutiere. Dacă acest proces a salvat măcar o viață, a meritat efortul”, a subliniat șeful ASP.

Verificările au vizat în special centrele din Bălți și Edineț, iar în urma anchetei patru angajați au fost demiși. Unul dintre ei a fost restabilit ulterior în funcție prin decizia instanței, însă ASP a contestat hotărârea.

„Am prezentat probe video care demonstrează clar complicitatea și implicarea în procesul de fraudare”, a precizat Eșanu.

Fraudele au avut loc în perioada februarie – septembrie 2025, iar ulterior a urmat analiza înregistrărilor video. Aproape 3 terabaiți de materiale video au fost transmise către CNA și Procuratura Anticorupție.

La rândul său, reprezentantul ASP, Iacov Zavtur, a declarat că 665 de dosare au fost examinate de comisie, cu respectarea drepturilor candidaților.

„În cadrul comisiei au fost adresate întrebări candidaților și li s-a propus să susțină imediat proba teoretică, însă doar 5 au acceptat”, a menționat Zavtur.

Printre neregulile constatate se numără situații în care candidații au susținut examenul în limba rusă, dar ulterior nu au putut citi fluent întrebările, precum și cazuri în care și-au schimbat domiciliul pentru a susține examenul în alte centre, în special la Bălți.

Totodată, 10 persoane și-au recunoscut vina, declarând că au fraudat examenele cu ajutorul camerelor ascunse, iar 3 dintre acestea au plătit între 500 și 600 de euro pentru a obține permisul.

În cazul a 4 persoane nu au existat suficiente probe, iar dosarele acestora au fost clasate.

Amintim că ASP a anunțat, la sfârșitul anului trecut, despre inițierea procedurilor de anulare a circa 700 de permise de conducere, care ar fi fost obținute în mod fraudulos.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

06 Aug. 2026, 20:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2026, 20:54 // Actual //  Ursu Victor

Consumul mare de energie la orele de vârf ar putea duce la majorarea tarifelor la lumină, susține economistul Sergiu Tofilat. Potrivit lui, energia importată în intervalele de consum maxim este de câteva ori mai scumpă decât prețul achitat în prezent de consumatori.

El spune că, în prezent consumatorii casnici plătesc aproximativ 2,6 lei/kWh, însă energia importată din România în orele de vârf, în special între 18:00 și 24:00, poate depăși 6 lei/kWh. În schimb, pe parcursul zilei, prețurile sunt considerabil mai mici.

Tofilat atrage atenția că, în situațiile în care Republica Moldova nu reușește să procure suficiente cantități de energie de pe bursă, este nevoită să recurgă la energia de avarie, al cărei cost poate depăși 20 de lei/kWh.

Economistul avertizează că, dacă populația și agenții economici nu vor reduce consumul în intervalele de vârf, costurile ridicate de achiziție s-ar putea reflecta ulterior în tarifele achitate de consumatori.

Ca soluție pe termen lung, Sergiu Tofilat propune introducerea pe scară largă a contorizării inteligente, care să permită aplicarea unor tarife diferențiate în funcție de ora consumului. Astfel, energia utilizată în perioadele aglomerate ar urma să fie taxată mai scump, iar cea consumată în afara orelor de vârf mai ieftin.

Economistul amintește că Republica Moldova are peste 1,4 milioane de consumatori, iar înlocuirea contoarelor clasice nu poate fi realizată rapid. În urmă cu trei ani a fost lansat un proiect-pilot pentru instalarea a 100.000 de contoare inteligente, însă extinderea sistemului la nivel național necesită investiții suplimentare și modificări legislative.