Războiul cu Iranul poate arunca lumea într-o recesiune mai gravă decât COVID

27 Mart. 2026, 11:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Mart. 2026, 11:39 // Actual //  Ursu Victor

Un conflict militar cu Iranul riscă să provoace o recesiune globală mai severă decât cea generată de pandemia COVID-19, a declarat președintele Finlandei, Alexander Stubb, într-un interviu pentru Politico.

Liderul finlandez a avertizat că lumea se apropie de un scenariu periculos, în care deciziile politice ar putea declanșa o „recesiune globală autoindusă”, cu efecte economice majore. Potrivit acestuia, escaladarea conflictelor atât în Europa, cât și în Orientul Mijlociu amplifică riscurile pentru economia globală.

„Ne aflăm într-o situație în care acest lucru poate duce la o recesiune globală provocată de propriile noastre acțiuni. Asta arată ce se întâmplă atunci când se acționează în afara regulilor și normelor internaționale”, a declarat Stubb.

În același timp, președintele Finlandei a criticat abordarea „tranzacțională” în politica externă promovată de administrația fostului președinte american Donald Trump, sub sloganul „America First”, susținând că aceasta nu poate funcționa într-o lume interdependentă.

„Unii creează iluzia că putem trăi într-o lume delimitată de granițe naționale și că nu depindem unii de alții. Realitatea este însă diferită, iar ceea ce se întâmplă acum în Strâmtoarea Ormuz demonstrează acest lucru. Toți suntem afectați, dacă nu în alt mod, atunci cel puțin la pompă”, a mai spus Stubb.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

01 Aug. 2026, 18:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2026, 18:36 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Energiei anunță că starea de alertă energetică declarată în România pentru o perioadă de 30 de zile, pe fondul scăderii producției de energie electrică cauzate de debitul redus al Dunării, pune presiune suplimentară asupra piețelor regionale și poate genera fluctuații ale prețurilor la energie.

Potrivit instituției, creșterea necesarului de import al României ar putea influența și evoluția pieței regionale, însă, în prezent, S.A. „Energocom” asigură integral necesarul de energie electrică al consumatorilor din Republica Moldova.

Pentru data de 1 august 2026, compania a contractat un volum total de 9.523 MWh de energie electrică. Din acest total, 33,05% provine din surse regenerabile locale și eligibile, 51,68% din contracte bilaterale de import, 13,85% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 1,42% este produs de centralele de termoficare (CET-uri).

Ministerul avertizează că în intervalele de consum maxim, între 18:00 și 23:00, poate fi necesară achiziționarea unor volume suplimentare de energie de pe piețele regionale, unde prețurile sunt, de regulă, mai ridicate.

În acest context, autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să utilizeze rațional energia electrică și, acolo unde este posibil, să evite folosirea simultană a aparatelor electrocasnice cu consum mare în orele de vârf. Mașinile de spălat, uscătoarele, boilerele electrice și alte echipamente pot fi folosite în timpul zilei, când consumul este mai redus, contribuind astfel la diminuarea presiunii asupra sistemului electroenergetic și la reducerea costurilor de achiziție a energiei.