Scumpiri în lanț! TVA de 18% ar putea lovi mortal restaurantele din Moldova

15 Apr. 2026, 09:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 09:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Industria ospitalității din Republica Moldova riscă un declin în cazul majorării TVA de la 8% la 18%, avertizează Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement (MĂR), care susține că măsura ar putea avea efecte inverse celor așteptate asupra bugetului de stat.

Reprezentanții sectorului afirmă că o astfel de decizie ar duce la închiderea a mii de afaceri și pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă, pe fondul creșterii costurilor și al reducerii consumului. În plus, aceștia avertizează că veniturile bugetare ar putea scădea, nu crește, din cauza extinderii economiei informale.

Potrivit MĂR, problema este agravată de faptul că operatorii HoReCa achiziționează deja materii prime cu TVA de 15%, ceea ce ar crea o presiune suplimentară și o concurență neloială în piață odată cu majorarea cotei pentru servicii.

Datele industriei arată că sectorul a generat în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 25,3 miliarde de lei, contribuind cu 1,44 miliarde de lei la bugetul public și peste 257 de milioane de lei din impozitul pe venit. Totodată, HoReCa angajează circa 26.700 de persoane, fiind un sector important pentru piața muncii.

Asociația estimează că majorarea TVA ar duce la creșterea prețurilor pentru consumatori cu 10–15%, o scădere a cifrei de afaceri cu 10–20% în anul următor și reducerea forței de muncă cu cel puțin 15%.

În acest context, MĂR solicită autorităților să renunțe la orice inițiativă de majorare a TVA pentru sectorul HoReCa și să asigure un regim fiscal echitabil, inclusiv prin alinierea cotei TVA la alimentele comercializate în restaurante cu cea aplicată în alte canale de vânzare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.