Moment memorabil la inaugurarea segmentului feroviar Cantemir–Fălciu. Locomotiva care transporta oficialii și jurnaliștii s-a defectat la Fălciu. În loc de panică, situația a fost interpretată optimist de ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.
„Suntem în continuare la Fălciu și s-a defectat locomotiva. Ceea ce înseamnă un semn foarte bun”, a declarat ministrul, într-o notă care a surprins audiența.
Explicația? Simplă: dacă linia este „europeană”, atunci și locomotivele trebuie să fie… la același standard. „Drumul este european, construit după toate cerințele noi, și înseamnă că trebuie să schimbăm și locomotivele să fie europene, ca să fim siguri în ele”, a adăugat oficialul.
Evenimentul, menit să marcheze un pas important în modernizarea infrastructurii feroviare, a oferit astfel și o demonstrație practică a „nevoii de upgrade”. Delegația oficială, din care au făcut parte și reprezentanți din România, inclusiv Irinel Scrișoteanu, a avut ocazia să testeze pe viu limitele actualului parc de locomotive.
