Unu din cinci europeni, în pragul sărăciei: românii, bulgarii și grecii sunt cei mai afectați

30 Apr. 2026, 15:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Apr. 2026, 15:21 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproape 92,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană, adică 20,9% din populație, erau expuse în 2025 riscului de sărăcie sau excluziune socială, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cifra este în ușoară scădere față de 2024, când 93,3 milioane de oameni (21%) se aflau în aceeași situație, ceea ce înseamnă cu aproximativ 600 de mii de persoane mai puțin într-un an.

Diferențele între statele membre rămân însă semnificative. Cele mai ridicate niveluri se înregistrează în Bulgaria, cu 29% din populație afectată, urmată de Grecia (27,5%) și România (27,4%). La polul opus, Cehia are cea mai mică rată, de 11,5%, urmată de Polonia (15%) și Slovenia (15,5%).

Datele arată și o inegalitate clară între femei și bărbați. În 2025, femeile au fost mai expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială decât bărbații, diferențele fiind vizibile în majoritatea statelor membre, ceea ce indică vulnerabilități persistente în rândul acestora.

Tinerii rămân categoria cea mai afectată: peste un sfert dintre europenii cu vârste între 18 și 24 de ani se confruntă cu riscuri sociale majore. În schimb, persoanele de peste 65 de ani sunt relativ mai protejate, înregistrând cele mai scăzute rate. Situația este mai dificilă și pentru familiile cu copii, unde peste 22% dintre gospodării sunt expuse riscului de sărăcie, comparativ cu aproximativ 20% în cazul celor fără copii. În unele state, precum Spania și România, aproape trei din zece persoane din gospodăriile cu copii se confruntă cu aceste probleme, în timp ce în țări precum Cipru, Țările de Jos sau Slovenia nivelurile sunt mult mai reduse.

Republica Moldova nu este inclusă în această analiză europeană, însă, potrivit unui studiu realizat la sfârșitul anului trecut, aproximativ trei din zece moldoveni trăiesc în sărăcie absolută, iar fenomenul rămâne unul structural, mai ales în mediul rural, unde rata depășește 40%. Studiul avertizează că, în pofida unor eventuale reduceri, sărăcia va continua să fie o problemă majoră în următorii ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Sept. 2026, 08:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 08:53 // Actual //  Ursu Victor

O brutărie deschisă recent în Manhattan a transformat o simplă pâine de secară într-un adevărat fenomen pe rețelele sociale. La „Rye by Martin Auer”, o pâine întreagă costă 60 de dolari, însă prețul nu pare să-i sperie pe clienți, care stau la coadă pentru a o vedea, gusta și cumpăra.

Brutăria a fost inaugurată pe 10 septembrie pe Lafayette Street, în Manhattan, și aparține brutarului austriac Martin Auer, provenit dintr-o familie care produce pâine de patru generații în Graz. Videoclipurile cu produsul au devenit rapid virale, iar „pâinea de 60 de dolari” a început să atragă numeroși curioși.

Pâinea cântărește aproximativ 1,5 kilograme și este făcută din doar câteva ingrediente: făină organică de secară importată din Austria, apă și sare. Producătorii spun însă că un alt „ingredient” esențial este timpul: aluatul este fermentat natural timp de 24 de ore, iar după coacere pâinea mai este lăsată să se odihnească cel puțin opt ore înainte de vânzare.

Cei care nu sunt pregătiți să plătească 60 de dolari pentru o pâine întreagă pot cumpăra jumătate cu 30 de dolari sau un sfert cu 15 dolari. Brutăria vinde și felii individuale, servite cu 14 tipuri de toppinguri dulci și sărate, cu prețuri care pornesc de la 6 dolari.

Printre variante se numără untul cu arpagic, crema austriacă de brânză Liptauer, untul de arahide cu gem sau combinații mai sofisticate. Proprietarii recomandă ca pâinea întreagă să fie feliată chiar în brutărie, deoarece coaja și consistența sa necesită un cuțit bun pentru pâine. Potrivit reprezentanților localului, aceasta își poate păstra prospețimea timp de aproximativ șase zile.

Spațiul brutăriei are aproximativ 280 de metri pătrați și un design minimalist, New York Post remarcând că interiorul ar putea fi confundat la prima vedere cu un showroom de mobilier modern.

Prețul neobișnuit a devenit chiar unul dintre motoarele popularității brutăriei. De la deschidere, în fața localului s-au format cozi, iar imaginile distribuite pe platformele sociale au contribuit la transformarea produsului într-una dintre noile curiozități gastronomice ale New Yorkului.