Când ar putea intra Moldova în UE? Estimările care dau anul aderării

10 Iun. 2026, 11:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Iun. 2026, 11:21 // Actual //  Ursu Victor

Muntenegru, Albania și Republica Moldova se numără printre țările cu cele mai mari șanse de a deveni următorii membri ai Uniunii Europene, potrivit unei analize bazate pe stadiul actual al negocierilor de aderare și evoluțiile politice din statele candidate.

Conform estimărilor, Muntenegru rămâne cel mai avansat candidat și ar putea adera la UE în jurul anului 2028. Albania este văzută drept următoarea țară care ar putea finaliza negocierile, cu o posibilă aderare în 2030.

Republica Moldova este plasată pe locul trei în clasamentul statelor candidate, cu o posibilă aderare estimată pentru anul 2032. În ultimii ani, Chișinăul a înregistrat progrese importante în procesul de integrare europeană, beneficiind de sprijin politic și financiar din partea Bruxelles-ului.

În aceeași perioadă, și Ucraina a accelerat apropierea de Uniunea Europeană, fiind estimată o eventuală aderare în intervalul 2032–2035.

Pe lista statelor candidate se mai regăsesc Macedonia de Nord, care ar putea deveni membră a UE în jurul anului 2034, Islanda, cu o posibilă aderare în 2035 dacă va decide să reactiveze procesul de negociere, precum și Armenia, pentru care estimările indică un orizont de integrare cuprins între anii 2038 și 2040.

Autorii analizei subliniază că aceste date reprezintă estimări bazate pe situația actuală și nu constituie prognoze oficiale ale Uniunii Europene. Calendarul aderării poate fi influențat atât de reformele implementate de statele candidate, cât și de deciziile politice ale instituțiilor europene și ale statelor membre.

În prezent, Muntenegru și Albania sunt considerate cele mai avansate în procesul de negociere, în timp ce Republica Moldova și Ucraina au câștigat un impuls semnificativ în contextul transformărilor geopolitice și al apropierii accelerate de Uniunea Europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Sept. 2026, 21:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 21:52 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan anunță primele măsuri dintr-un amplu proces de reducere a birocrației și de reformare a modului în care statul efectuează controalele asupra mediului de afaceri. Potrivit șefului Guvernului, în cele două pachete pregătite sunt analizate aproximativ 100 de acte legislative, iar circa 80 de acte permisive sunt examinate în vederea eliminării sau simplificării.

Tofan a declarat că, încă de la prima ședință a Guvernului, a cerut Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării propuneri concrete pe două direcții: reducerea birocrației inutile și schimbarea mecanismului de control al sectorului privat.

„Azi prezentăm primele propuneri, care urmează să fie transformate în proiecte de lege și hotărâri de Guvern”, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, autoritățile au identificat și alte 172 de proceduri cu caracter permisiv care nici măcar nu sunt incluse în Nomenclatorul actelor permisive stabilit prin lege.

Șeful Guvernului a oferit drept exemplu investițiile agricole realizate în extravilan. În prezent, pentru construcția unui frigider, a unei hale sau a unui depozit, un antreprenor poate fi nevoit să treacă prin cel puțin 26 de etape administrative, iar întregul proces poate dura între șapte și 12 luni. Guvernul propune simplificarea acestei proceduri.

O altă modificare vizează producătorii alimentari și restaurantele. În prezent, chiar dacă o companie deține autorizație sanitar-veterinară, aceasta poate fi obligată să obțină una nouă doar pentru că și-a prelungit contractul de chirie. Executivul propune eliminarea acestei obligații dacă activitatea, spațiul și condițiile de funcționare nu s-au modificat.

Totodată, Guvernul vrea să renunțe la obligația tuturor angajatorilor de a aproba formal state de personal. Potrivit lui Tofan, pentru numeroase companii această cerință reprezintă doar „o hârtie internă fără utilitate”, astfel încât firmele ar urma să folosească asemenea documente doar dacă au nevoie de ele.

Premierul a anunțat și schimbări în domeniul controalelor. În prezent, 19 organe de control, 36 de autorități cu competențe contravenționale și cinci organe de investigare pot interveni în activitatea economică. În cazul controalelor fiscale, doar aproximativ 4% sunt planificate.

„Controlul inopinat trebuie să existe atunci când există risc real, indicii de fraudă sau pericol pentru oameni. Dar nu trebuie să fie regulă pentru o companie care lucrează corect și are un istoric bun”, a declarat Vasile Tofan.

Guvernul promite să continue revizuirea actelor permisive și a procedurilor administrative, să elimine dublările și să digitalizeze procesele acolo unde este posibil.

Premierul a subliniat însă că cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorii vor fi menținute.

„Procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a punctat Tofan.