Moldovenii învață să trăiască pe datorie! Creditele bancare au atins un record istoric de peste 30 de miliarde de lei

26 Iul. 2026, 09:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
26 Iul. 2026, 09:42 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Cetățenii Republicii Moldova au contractat în trimestrul al doilea al anului 2026 cel mai mare volum de credite bancare înregistrat vreodată, semn al unei cereri puternice pentru finanțare și al unor dobânzi mai accesibile. Datele au fost prezentate de expertul în politici economice al IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, în cadrul emisiunii „Analize economice”.

Potrivit acestuia, doar în perioada aprilie–iunie moldovenii au accesat credite noi în valoare de 8,4 miliarde de lei, un record absolut pentru un singur trimestru. În primul semestru al anului, valoarea totală a împrumuturilor noi a urcat la 15,4 miliarde de lei, iar calculată în ritm anualizat piața creditării a ajuns la 30,7 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istorie.

„Moldovenii încep să deprindă arta de a trăi pe datorie”, afirmă Veaceslav Ioniță, explicând că populația contractează tot mai multe credite pentru consum și achiziția de locuințe, pe fondul creșterii veniturilor și al reducerii costurilor de finanțare.

Soldul total al creditelor acordate persoanelor fizice a ajuns la 51,2 miliarde de lei, echivalentul a circa 14% din PIB, față de 46,1 miliarde de lei în 2025 și doar 25,3 miliarde de lei în 2023. Din totalul împrumuturilor, 59% sunt credite de consum, 36% credite ipotecare, iar 5% finanțează afaceri.

Creșterea este vizibilă în special pe segmentul creditelor de consum. În trimestrul al doilea au fost acordate 77,7 mii de credite, un nou record, iar în ultimele 12 luni numărul acestora a ajuns la aproximativ 295 de mii, cu o valoare anualizată de peste 18 miliarde de lei.

Expertul atrage însă atenția că această tendință are și efecte secundare. Potrivit lui Ioniță, majorarea creditelor de consum stimulează importurile de bunuri și contribuie la adâncirea deficitului balanței comerciale.

Unul dintre principalii factori care alimentează explozia creditării este reducerea dobânzilor. Dacă în 2015 rata medie a dobânzii la credite era de 15,5%, iar în primul trimestru din 2023 ajunsese la 16,4%, în trimestrul al doilea din 2026 aceasta a coborât la 10,7%.

Și piața ipotecară dă semne de revenire. În primele șase luni ale anului au fost contractate aproximativ 3.800 de credite ipotecare, în valoare totală de 5,4 miliarde de lei. Valoarea medie a unui credit ipotecar a ajuns la 70.100 de euro, comparativ cu aproximativ 20.000 de euro în urmă cu un deceniu, în timp ce dobânda medie pentru noile împrumuturi ipotecare a scăzut la 8%.

În ultimele 12 luni, moldovenii au contractat 11 miliarde de lei în credite ipotecare noi, iar soldul total al acestora a crescut la 29 de miliarde de lei, de peste 14 ori mai mare decât în urmă cu zece ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Sept. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Sept. 2026, 10:57 // Actual //  Ursu Victor

Prețul petrolului rusesc Urals a depășit pragul de 80 de dolari pe baril pentru prima dată de la începutul verii, pe fondul creșterii cotațiilor internaționale, alimentată de tensiunile din Golful Persic, relatează Reuters.

La începutul lunii septembrie, prețurile pentru loturile de Urals livrate FOB din porturile Primorsk, Ust-Luga și Novorossiisk au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimele trei luni și au depășit 80 de dolari pe baril pentru prima dată din 4 iunie.

Creșterea vine după ce piețele petroliere internaționale au reacționat la escaladarea tensiunilor din regiune. Cotațiile au urcat la maximele ultimelor săptămâni după informațiile cu privire la atacurile ale rebelilor houthi, susținuți de Iran, asupra unor obiective energetice și orașe din Arabia Saudită, precum și după amenințările Teheranului cu un „război economic” împotriva Statelor Unite.

În lunile aprilie și mai, prețul mediu lunar al Urals depășise deja 80 de dolari pe baril, pe fondul confruntării dintre SUA și Iran, însă în perioada de vară s-a menținut sub 70 de dolari.

Scumpirea petrolului rusesc ar putea aduce venituri suplimentare la bugetul Federației Ruse, chiar și în condițiile în care exporturile din septembrie ar putea scădea din cauza atacurilor cu drone asupra infrastructurii portuare.

Potrivit estimărilor Reuters, prețul fiscal al Urals exprimat în ruble ar putea ajunge în septembrie la aproximativ 7000 de ruble pe baril, sensibil peste nivelul de referință prevăzut în buget.

Diferența este și mai mare dacă este luat în calcul prețul utilizat pentru impozitare, calculat pe baza unui coș format din Urals și petrolul mai scump ESPO Blend. Pentru 2026, reperul bugetar este de 5.440 de ruble pe baril.

Acest indicator este important pentru finanțele publice rusești, deoarece este folosit la calcularea principalelor taxe petroliere, inclusiv impozitul pe extracția resurselor minerale și taxa pe venitul suplimentar.