Profitul întârzie să decoleze! Boeing încheie trimestrul cu pierderi de 428 de milioane de dolari

29 Iul. 2026, 08:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Iul. 2026, 08:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Constructorul american de aeronave Boeing a înregistrat o pierdere netă de 428 de milioane de dolari în trimesul al doilea al anului 2026, în pofida unei creșteri a veniturilor și a livrărilor de avioane comerciale. Compania a raportat venituri de 24,6 miliarde de dolari, însă rezultatul financiar a fost afectat de costuri suplimentare și de provocările din programele de dezvoltare.

Unul dintre factorii care au influențat rezultatul a fost programul noilor aeronave prezidențiale Air Force One, care a generat cheltuieli suplimentare de aproximativ 280 de milioane de dolari.

Totuși, trimestrul a adus și semnale pozitive pentru producătorul american. Boeing a revenit la un flux de numerar pozitiv, de 631 de milioane de dolari, și a livrat 171 de aeronave comerciale, dintre care 129 de avioane Boeing 737, 25 de Boeing 787 Dreamliner, 10 Boeing 767 și șapte Boeing 777.

Compania beneficiază în continuare de un portofoliu solid de comenzi, care depășește 6.200 de aeronave, ceea ce îi oferă un avantaj important pe piață.

29 Iul. 2026, 07:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Iul. 2026, 07:33 // Actual //  Ursu Victor

China are un nou gigant în industria tehnologiei. Producătorul de cipuri de memorie CXMT a debutat la Bursa din Shanghai, unde acțiunile sale au urcat cu 466% în prima zi de tranzacționare și au propulsat compania la o capitalizare bursieră de 484 de miliarde de dolari și transformând-o în cea mai valoroasă companie listată pe piețele din China continentală.

Fondată în urmă cu doar un deceniu, CXMT a devenit principalul rival chinez al liderilor mondiali din industria memoriilor DRAM – Samsung, SK Hynix și Micron Technology. Ascensiunea companiei este alimentată de explozia cererii de cipuri pentru inteligența artificială și de deficitul global de memorii.

Rezultatele financiare confirmă ritmul accelerat de dezvoltare. În primul trimestru al anului, veniturile companiei au crescut la 7,5 miliarde de dolari, de la mai puțin de un miliard de dolari în aceeași perioadă a anului trecut, iar profitul net a ajuns la 3,66 miliarde de dolari, pe fondul creșterii prețurilor la cipurile de memorie.

Potrivit firmei de analiză SemiAnalysis, cota de piață globală a CXMT ar urma să crească la 12% până anul viitor, de la aproximativ 9% în 2025, consolidându-i poziția de al patrulea mare producător mondial de memorii.

În paralel, Apple analizează posibilitatea utilizării cipurilor CXMT în produsele comercializate în afara Statelor Unite. Potrivit unor informații publicate de The Wall Street Journal, conducerea companiei americane a discutat această opțiune cu administrația de la Washington, în contextul tensiunilor comerciale și al opoziției venite din partea producătorului american Micron, care avertizează că o astfel de decizie ar afecta industria americană.

Deși restricțiile impuse de SUA limitează accesul companiei chineze la cele mai avansate echipamente occidentale de producție, CXMT susține că produsele sale sunt suficient de performante pentru electronice de consum și centre de date dedicate inteligenței artificiale. Capitalul atras prin oferta publică inițială, de 8,55 miliarde de dolari, va fi direcționat către extinderea capacităților de producție și dezvoltarea tehnologiilor proprii.