Căldura de la Apă-Canal Chișinău s-ar putea scumpi cu 749 de lei pentru o gigacalorie

08 Sept. 2026, 13:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Sept. 2026, 13:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Căldura produsă și livrată de S.A. „Apă-Canal Chișinău” s-ar putea scumpi considerabil. Întreprinderea solicită ANRE un tarif mediu de 2 984 de lei pentru o gigacalorie, față de 2 235 de lei/Gcal cât este în prezent, ceea ce înseamnă o majorare de aproximativ 33,5%.

Unul dintre principalele motive care se regăsesc în calcule este costul gazelor naturale. Pentru perioada octombrie-decembrie 2026, întreprinderea a inclus un preț mediu prognozat de 18 580,79 lei pentru o mie de metri cubi. Pentru comparație, în calculul pentru ianuarie-martie a fost utilizat un preț de 10 370 de lei, iar pentru aprilie-septembrie – 11 322 de lei.

În total, cheltuielile reglementate pentru producerea, distribuția și furnizarea energiei termice sunt estimate la 52,47 milioane de lei, iar venitul reglementat pentru anul 2026 – la 52,76 milioane de lei.

Apă-Canal Chișinău precizează că și-a actualizat calculele la solicitarea ANRE, inclusiv prin introducerea componentei de corectare pentru anul în curs și revizuirea prognozei privind prețul de procurare a gazelor naturale pentru lunile rămase din 2026.

În același proiect, Apă-Canal Chișinău propune și un tarif de 694 de lei pentru un metru cub de apă de adaos, față de 1 154 de lei/m³ cât este în prezent. Astfel, în cazul aprobării, tariful ar scădea cu 460 de lei pentru fiecare metru cub, sau cu aproximativ 40%.

Energia termică produsă de Apă-Canal Chișinău este livrată unui număr de 73 de consumatori, printre care se numără blocuri locative, instituții și agenți economici.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Sept. 2026, 10:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
09 Sept. 2026, 10:02 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Moldcell a achiziționat 67% din acțiunile Prime Capital, iar compania de creditare nebancară își propune să pună mai mult accent pe digitalizare și pe finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii. Despre tranzacție și evoluțiile din sector a vorbit Carmina Vicol, CEO Prime Capital, în cadrul unui interviu pentru Business Class.

Potrivit acesteia, decizia de achiziție a fost determinată de compatibilitatea dintre cele două companii și de orientarea comună spre digitalizare.

„În primul rând, s-a identificat o sinergie clară între activitățile noastre. Astfel, Prime Capital a devenit parte din ecosistemul Moldcell cu orientare spre digitalizare și soluții inteligente. În al doilea rând, vorbim despre o aliniere a valorilor corporative”, a declarat Carmina Vicol.

Unul dintre segmentele asupra cărora Prime Capital se concentrează este cel al IMM-urilor, inclusiv al afacerilor aflate la început de drum. „Am fost mereu alături de antreprenorii aflați la început de drum, care gestionează afaceri mici și nu sunt încă suficient de ”bancabili””, a spus Vicol.

În portofoliul companiei se regăsește și factoringul, prin Bizon Factoring, destinat firmelor care trebuie să aștepte săptămâni sau luni până la încasarea facturilor.

„De facto, nu acordăm un împrumut, ci răscumpărăm facturile neachitate ale companiilor pentru a le oferi ”o injecție imediată de lichidități””, a explicat CEO-ul Prime Capital.

Vicol spune că și femeile antreprenoare reprezintă un segment în creștere. Pentru acestea a fost creat programul „Prima în Afaceri”, care include finanțare, dar și consultanță și educație financiară. Schimbări sunt observate și în comportamentul consumatorilor.

„Profilul clientului s-a modificat vizibil. Reglementările Băncii Naționale a Moldovei au ajutat la responsabilizarea pieței, iar campaniile de educație financiară au dat roade. Astăzi, oamenii pun mai multe întrebări și înțeleg importanța unei istorii de creditare pozitive”, a declarat Vicol.

Potrivit acesteia, moldovenii din diaspora sunt, la rândul lor, mai bine pregătiți atunci când solicită finanțare pentru achiziția unei locuințe:„Am digitalizat procesul astfel încât putem consulta un client de la distanță și pregăti dosarul”.

Referindu-se la următorii ani, Carmina Vicol consideră că piața OCN va trece în continuare printr-un proces de consolidare, iar dezvoltarea sectorului nu va putea fi bazată doar pe creditele de consum.

„OCN-urile trebuie să fie mai inventive, mai agile și mai aproape de clienți, oferind soluții digitale moderne și servicii personalizate”, a conchis CEO-ul Prime Capital.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!