Republica Moldova continuă să exporte volume mari de grâu, însă transformarea materiei prime în produse cu valoare adăugată rămâne o provocare, arată o analiză a economistului Iurie Rija. Potrivit acestuia, disponibilitatea cerealelor nu este suficientă pentru ca procesarea să fie automat rentabilă, iar competitivitatea depinde de costurile de producție, calitate, ambalare, logistică și accesul la piețe.

În lunile iulie–august 2026, Republica Moldova a exportat 378.165 de tone de grâu, cu aproximativ 23% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025 și cu 5% peste nivelul din 2021. Valoarea exporturilor a ajuns la circa 1,4 miliarde de lei, iar prețul mediu de export a fost de 3,71 lei pentru un kilogram.

Rija atrage însă atenția că majorarea încasărilor pe tonă nu înseamnă neapărat profituri mai mari pentru fermieri sau comercianți, în condițiile în care logistica s-a scumpit și consumă o parte tot mai mare din marjă.

O vulnerabilitate este vizibilă în transportul feroviar. Exportul de grâu pe calea ferată a scăzut de la 45.341 de tone în iulie la doar 2.870 de tone în august, adică cu aproape 94%. Analiza asociază prăbușirea cu blocajele pe direcția portului Reni și cu riscurile militare din regiune.

În același timp, aproape trei sferturi din exporturile de grâu au fost concentrate prin cele două componente ale hubului Giurgiulești. Ponderea acestora a ajuns la 73,8%, ceea ce face comerțul moldovenesc dependent de funcționarea unui număr restrâns de rute logistice.

Situația arată diferit pe segmentul făinii. În perioada 1 ianuarie–26 august 2026, Moldova a exportat 16.431 de tone de făină, cu circa 4% mai puțin decât în perioada comparabilă din 2025. Încasările au constituit 87,1 milioane de lei.

Prețul mediu lunar de export al făinii a coborât de la 5,85 lei/kg în martie la 4,63 lei/kg în august, ceea ce înseamnă o reducere de aproape 21%. Pentru procesatori, această tendință pune presiune directă pe rentabilitate, în cazul în care prețul grâului, energia, logistica și celelalte costuri nu scad în același ritm.

În aceeași perioadă, Republica Moldova a importat 15.688 de tone de făină în valoare de 120,7 milioane de lei. Cantitativ, exporturile au depășit importurile cu 743 de tone, însă valoric balanța a rămas negativă.

Deficitul comercial la făină a ajuns astfel la 33,6 milioane de lei. Prețul mediu de import a constituit 7,69 lei/kg, cu aproximativ 45% mai mare decât media de export, de 5,30 lei/kg.

Rija explică această diferență prin structura diferită a produselor comercializate. Moldova exportă în principal făină în vrac sau în saci mari, destinată clienților industriali, în timp ce importă mai ales făină ambalată în cantități mici, destinată comerțului cu amănuntul. Marca, ambalajul, caracteristicile produsului și condițiile de livrare contribuie la diferența de preț.

Economistul subliniază că diferența de 45% nu poate fi interpretată drept un profit pe care morile locale l-ar putea recupera simplu prin ambalare, însă arată existența unui segment comercial cu valoare adăugată mai mare, care ar putea fi dezvoltat.

Ca exemplu, Rija indică modelul Turciei, unde legătura dintre materia primă și industria de procesare pentru export este susținută prin acces la stocuri și mecanisme de piață. Potrivit datelor invocate în analiză, Turcia a exportat în 2025 aproximativ 2,34 milioane de tone de făină, în valoare de 871 de milioane de dolari, iar pentru 2026 este evocată o posibilă creștere spre 3 milioane de tone.

Pentru Republica Moldova, cheia ar fi dezvoltarea întregului lanț: grâu cu proprietăți constante, stocuri finanțabile, utilaje eficiente, contracte stabile de vânzare, transport predictibil și o legătură mai bună între fermieri și procesatori.

La un consum orientativ de 1,3–1,35 tone de grâu pentru producerea unei tone de făină, rentabilitatea unei mori depinde de prețul efectiv al materiei prime, randamentul măcinării și veniturile obținute din produsele secundare, precum tărâțele.

Analiza mai arată că România și Israelul absorb împreună peste 99% din exporturile moldovenești de făină, ceea ce demonstrează că procesatorii locali au deja acces la piețe externe. Totodată, pe piața internă, estimată la circa 230.000 de tone anual, importurile de 25.000–30.000 de tone reprezintă un segment pentru care producătorii locali ar putea concura mai agresiv.