Fiscul a ieșit la vânătoare de afaceri ilegale: 26 de persoane, amendate

26 Oct. 2026, 14:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
26 Oct. 2026, 14:38 // Actual //  Grîu Tatiana

26 de persoane care câștigau bani din transportul de pasageri, prestarea serviciilor sau vânzarea diferitor produse, fără să își înregistreze legal activitatea, au fost amendate de Serviciul Fiscal de Stat. În doar o săptămână, între 19 și 25 octombrie, Fiscul a aplicat sancțiuni în valoare totală de 42 100 de lei.

Cele mai multe încălcări au fost depistate în domeniul serviciilor și al transportului de pasageri în regim taxi, unde au fost înregistrate 22 de cazuri. Alte patru persoane au fost sancționate pentru comerț ilegal, inclusiv pentru vânzarea produselor prin intermediul platformelor online.

Serviciul Fiscal de Stat amintește că persoanele care desfășoară activități economice fără să le înregistreze legal riscă amenzi de la 1 500 până la 4 500 de lei.

Inspectorii fiscali vor continua verificările pentru a-i identifica pe cei care obțin venituri din afaceri nedeclarate și pentru a-i determina să intre în legalitate.

 

26 Oct. 2026, 14:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 14:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Economia Republicii Moldova intră în ultimele trei luni ale anului 2026 sub semnul stagnării și al unor noi presiuni asupra prețurilor. Managerii întreprinderilor anticipează scumpiri moderate ale produselor și serviciilor, în timp ce veniturile din vânzări și numărul angajaților ar urma să rămână relativ stabile. Mai mult, peste jumătate dintre companiile chestionate au raportat dificultăți în desfășurarea activității, principala problemă fiind lipsa cererii pe piață, arată datele Anchetei de conjunctură publicate de Biroul Național de Statistică (BNS).

Potrivit BNS, pentru trimestrul IV 2026, soldul conjunctural cu privire la evoluția prețurilor este de +8%, în timp ce indicatorul referitor la veniturile din vânzări se situează la zero. Așteptările cu privire la activitatea economică sunt ușor pozitive, cu un sold de +3%, însă cele care se referă la numărul salariaților sunt negative, de -3% și arată o relativă stabilitate a ocupării forței de muncă.

Cele mai pronunțate așteptări de scumpire sunt în sectorul construcțiilor. Managerii din domeniu raportează un sold conjunctural de +22% pentru prețurile lucrărilor, concomitent cu perspective moderate de creștere a activității economice (+13%) și a veniturilor din vânzări (+10%). În schimb, așteptările privind numărul de angajați rămân relativ stabile, cu un sold de -2%.

Industria prelucrătoare anticipează, de asemenea, majorări ale prețurilor, soldul conjunctural fiind de +14%. Managerii estimează o creștere moderată a activității economice (+9%), dar veniturile din vânzări ar urma să rămână relativ stabile (+3%), la fel ca numărul salariaților (-2%).

Situația este mai rezervată în comerțul cu amănuntul și servicii, unde managerii nu anticipează o îmbunătățire semnificativă a activității economice. Soldul conjunctural este zero pentru situația economică, -3% pentru veniturile din vânzări și -4% pentru numărul salariaților. În privința prețurilor, indicatorul este de +5%, ceea ce indică așteptări de relativă stabilitate.

Datele arată și diferențe în funcție de dimensiunea întreprinderilor. Companiile mari, cu cel puțin 250 de salariați, sunt cele mai optimiste în privința veniturilor din vânzări, cu un sold conjunctural de +13%, dar anticipează și presiuni mai pronunțate asupra prețurilor, de +14%.

Întreprinderile mijlocii estimează un sold de +12% în privința prețurilor, iar cele mici și microîntreprinderile, de +8%. În cazul celor mai mici companii, cu până la nouă angajați, perspectivele sunt mai prudente: soldul conjunctural privind veniturile din vânzări este de -3%, iar cel privind numărul salariaților, de -5%.

Problemele mediului de afaceri sunt evidențiate și de rezultatele pentru trimestrul III 2026, când 51% dintre managerii chestionați au declarat că s-au confruntat cu factori care le-au limitat activitatea economică.

Principala dificultate o reprezintă cererea insuficientă pe piață, indicată de 32,2% dintre respondenți. Problemele financiare sunt menționate de 22,8% dintre manageri, iar lipsa forței de muncă calificate afectează 18,3% dintre întreprinderile chestionate.

Totodată, 10,7% dintre respondenți au indicat consecințele crizei provocate de războiul din Ucraina drept factor care limitează activitatea economică, în timp ce 5,6% au semnalat lipsa spațiilor sau a echipamentelor necesare.

Rezultatele anchetei conturează o economie în care întreprinderile continuă să resimtă presiuni asupra costurilor, în condițiile în care cererea nu oferă perspective clare de accelerare a vânzărilor. Construcțiile și industria prelucrătoare anticipează creșteri moderate ale activității, însă comerțul și serviciile rămân prudente.