Răspândirea agresivă a mutației Delta în Grecia lovește în plin turismul: s-ar putea revizui plitica față de turiști

09 Iul. 2021, 13:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Iul. 2021, 13:58 // Actual //  MD Bani

Cei ce activează în domeniul turismului din Grecia au început să-şi revizuiască în scădere previziunile cu privire la încasări, în perspectiva unui nou val al pandemiei, ca urmare a răspândirii agresive a mutaţiei Delta. Presa locală spune că ar putea fi revizuite și condițiile față de turiști.

Situația va fi mai clară la sfârşitul lunii iulie, când se va oserva progresul epidimiologic, dar și succesul vaccinării.

Impactul negativ pe care mutaţia Delta l-ar putea avea asupra deplasărilor internaţionale nu se reflectă încă în rezervările înregistrate la hotelurile din Grecia. Însă acest lucru s-ar putea întâmpla ulterior în cursul lunii iulie, dacă sporeşte riscul izbucnirii unui al patrulea val. Într-o astfel de situaţie nimeni nu ştie cât de dur vor reacţiona guvernele naţionale şi UE şi dacă vor fi înăsprite măsurile restrictive în privinţa călătoriilor.

Ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, a ţinut să sublinieze că „pentru guvernul grec protejarea sănătăţii publice rămâne o prioritate absolută şi de aceea nu vom ezita să înăsprim protocoalele sanitare. Din primul moment mesajul a fost: deschidem în siguranţă – respectăm protocoalele – accelerăm vaccinările”.

Oricum, obiectivul stabilit anterior ca în acest an să fie recuperată 50% din activitatea turistică înregistrată în 2019, adică să se ajungă la încasări de 9,1 miliarde, este considerat deja de factorii din turism ca fiind imposibil de realizat.

 

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.