CSP a desemnat membrul la Consiliul de Integritate, chiar dacă ministrul Justiției s-a plâns că nu-l cunoaște

17 Aug. 2021, 12:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Aug. 2021, 12:46 // Actual //  MD Bani

Mariana Gornea a fost desemnată membră a Consiliului de Integritate din cadrul Autorității Naționale de Integritate din rândul procurorilor. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), la ședința de marți, 17 august curent, în contextul în care a expirat mandatul lui Mircea Roșioru. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, s-a plâns că nu cunoaște candidatura, scrie Realitatea.md.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care este prezent pentru prima dată la o ședință de CSP, în urma învestirii în funcție, a amintit și la mijloc că a primit întârziat agenda, dând de înțeles că nu a avut suficiente materiale pentru a analiza candidatura. Astfel, a propus să fie amânat subiectul, însă nu a fost să fie.

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, l-a asigurat că procurora Mariana Gornea are o experiență vastă în sistem și că colegii au încredere în ea. Alți membri ai CSP i-au subliniat că este bine că nu a auzit, ceea ce înseamnă că nu este vreo investigație jurnalistică pe numele ei.

Într-un final, candidatura Marianei Gornea a fost susținută cu majoritate de voturi. Mandatul este de 5 ani.

În prezent, procurora este șefa Secției justiției juvenile în cadrul Procuraturii Generale.

22 Iul. 2026, 17:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
22 Iul. 2026, 17:56 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Criptomonedele și alte active digitale vor avea reguli clare de funcționare în Moldova, dacă Parlamentul va adopta proiectul de lege aprobat de Guvern. Documentul stabilește, pentru prima dată, cine poate emite și tranzacționa criptoactive, ce obligații vor avea companiile din domeniu și ce măsuri vor fi aplicate pentru protejarea investitorilor.

Proiectul introduce un cadru legal dedicat pieței criptoactivelor și transpune parțial Regulamentul european privind piețele criptoactivelor (MiCA). Supravegherea domeniului va fi împărțită între Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare, care vor autoriza și monitoriza participanții la piață.

Noile reguli obligă companiile să ofere informații complete și corecte despre produsele pe care le lansează și să respecte cerințe stricte de transparență. În același timp, legea introduce măsuri pentru prevenirea manipulării pieței, utilizării informațiilor privilegiate și combaterii spălării banilor, astfel încât tranzacțiile cu criptoactive să se desfășoare într-un mediu mai sigur.

Proiectul împarte criptoactivele în trei categorii: tokenuri de monedă electronică, care își mențin valoarea în raport cu o monedă oficială, tokenuri raportate la active, care sunt legate de valoarea unuia sau mai multor active, și alte tipuri de criptoactive, inclusiv tokenurile utilitare.

În același timp, legea nu se va aplica NFT-urilor și nici activelor digitale care sunt deja încadrate ca instrumente financiare, depozite, produse de asigurare, fonduri de pensii sau sisteme de securitate socială.

O noutate importantă este obligația emitenților de a publica o „carte albă” (white paper) înainte de lansarea unui criptoactiv. Aceasta va trebui să conțină informații despre proiect, tehnologia utilizată, riscurile investiției și drepturile cumpărătorilor, inclusiv avertismentul că un criptoactiv își poate pierde parțial sau chiar integral valoarea și că nu este garantat de schema de garantare a depozitelor.

Proiectul prevede și câteva excepții. De exemplu, obligația publicării unei cărți albe nu va exista pentru ofertele adresate unui număr mai mic de 150 de persoane dintr-un stat sau pentru cele cu o valoare totală de până la 1 milion de euro într-o perioadă de 12 luni.

Inițiativa legislativă urmează să fie examinată de către Parlament.