Moldovenii, considerați EXOTICI la Timișoara! Un panou publicitar controversat a trezit nemulțumiri

18 Aug. 2021, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Aug. 2021, 17:29 // Actual //  MD Bani

Panou publicitar controversat la Timișoara: Diversitatea înseamnă să lucrăm cu cele mai exotice persoane. Moldovenii, de exemplu.

Panoul publicitar a fost realizat pentru compania Vitesco Technologies, un furnizor german de automobile pentru tehnologiile de transmisie și propulsie. Compania a explicat, în urma controverselor, că scopul reclamei a fost acela de a arăta că „diversitatea e importantă”, afirmând că „nu a fost intenția noastră de a insulta vreo naționalitate sau cultură”, scrie Realitatea.md.

Totuși nu este clar dacă reclama se referă la moldoveni, ca naționalitate, cetățeni ai Republicii Moldova, sau se referă la moldovenii din regiunea Moldovei, România.

Mesajul a fost amplasat în centrul Timișoarei. „Diversitatea înseamnă să lucrăm cu cele mai exotice persoane. Moldovenii, de exemplu”, scrie mare pe un fundal galben, transmite presa din România.

Textul a fost considerat de mulți unul ofensator la adresa moldovenilor, stârnind un val de reacții pe rețelele Facebook și Reddit.

Istoricul ieșean Dorin Dobrincu consideră că mesajul este „o mitocănie”, în timp ce Dan Radu, fondator al asociaţiei „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, scrie pe Facebook că „firma ce promovează mobilitatea are şi idei fixe. Și simple, ca și mințucile lor” și se întreabă dacă managerul companiei a fost de acord cu acest slogan.

Alți internauți susțin că mesajul este unul bun, dacă a creat vâlvă.

„Deja e a 3-a oară când văd undeva imaginea asta. Dacă un panou de pe stradă a ajuns în online, s-a viralizat și a creat vâlvă… Înseamnă că marketingul e genial”, consideră un alt utilizator al rețelelor sociale.

„Asta se întâmplă când laşi promovarea pe mâna unor oameni nepricepuți. Ajung să scrie unii pentru alții, ca să se amuze prietenii lor, în loc să pună pe primul loc obiectivul campaniei. Ca să nu mai zic despre decență şi cei 7 ani de-acasă. Sper să folosească situația asta ca să învețe o lecție de respect simplu”, a comentat o altă persoană.

Compania: „Reclama e inspirată dintr-o campanie din Germania”

În cele din urmă, reprezentanții companiei au anunțat că vor retrage reclama și au venit și cu explicații. Ei afirmă că sunt mai multe panouri similare, însă în alte locuri în loc de „moldoveni” scrie „olteni” sau „ardeleni”.

„Reclama asta face parte dintr-o serie de șapte variante diferite, care se bazează mult pe ideea de diversitate. În varianta originală veți regăsi «bavarians», în cea postată în Timișoara am ales moldovenii, în cea din Iași oltenii/ardelenii, în cea din Sibiu, bănățenii. Am ales să punctăm locațiile noastre din fiecare regiune și oamenii faini cu care lucrăm. Ideea de diversitate o veți regăsi și în celelalte panouri (print sau digital). Umorul e apanajul oamenilor inteligenți cu care lucrăm și vom lucra. Sunt moldoveancă și mândră de originea mea”, a explicat, pe Reddit, Alina Bratu, manager de comunicare și branding în cadrul Vitesco, precizând că reclama a fost inspirată dintr-o campanie din Germania.

Anunțul companiei Vitesco Technologies:

Nu a fost intenția noastră de a insulta vreo naționalitate sau cultură. Scopul acestei reclame a fost de a arăta că diversitatea e importantă pentru noi și compania noastră beneficiază de aportul unei echipe globale. Regretăm dacă cineva s-a simțit ofensat. Afișul va fi dat jos în următoarele zile.

Vitesco Technologies este o societate germană care are aproximativ 40.000 de angajați.

05 Aug. 2026, 22:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 22:11 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul renunță la varianta inițială de majorare și uniformizare a TVA, după reacțiile din spațiul public, iar noile modificări fiscale vor fi mai moderate și vor proteja consumatorii vulnerabili, a deckarat premierul Vasile Tofan în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.

Șeful Executivului a precizat că TVA redus va fi menținut pentru alimentele de bază, precum pâinea, laptele, legumele, fructele și cartofii, iar modificările vor fi introduse gradual.

Totodată, Guvernul nu va modifica regimul fiscal pentru consumul de energie și gaze în sezonul rece. Noile reguli vor intra în vigoare abia de la 1 aprilie 2027.

Potrivit premierului, pentru gazele naturale, primii 150 de metri cubi consumați lunar vor rămâne taxați cu TVA de 8%, iar pentru consumul care depășește acest prag se va aplica cota standard de 20%. Vasile Tofan a explicat că aproximativ 86% dintre gospodării consumă sub 150 de metri cubi de gaz în perioada rece, astfel încât majoritatea populației nu va fi afectată de schimbare.

Un mecanism similar va fi aplicat și la energia electrică. Primii 100 kWh vor rămâne taxați cu TVA de 0%, iar energia consumată peste acest nivel va fi impozitată cu TVA de 20%.

În același timp, Executivul pregătește majorări de taxe pentru produsele considerate nocive și pentru anumite sectoare economice. Premierul a anunțat că vor crește accizele la tutun și alcool, precum și taxele aplicate jocurilor de noroc.

Tofan a argumentat că moldovenii cheltuie anual aproximativ 10 miliarde de lei, echivalentul a 2,5% din PIB, pe jocurile de noroc, iar suma ar putea ajunge la 20 de miliarde de lei dacă este luată în calcul și piața ilegală. El a precizat însă că taxarea va fi calibrată astfel încât să nu încurajeze migrarea jucătorilor către piața neagră.

O altă măsură anunțată în premieră vizează sistemul bancar. Guvernul intenționează să majoreze cu 50% impozitul pe profitul băncilor, de la 12% la 18%, măsură care va fi aplicată doar pentru anul fiscal 2027.

Premierul a recunoscut că o taxare mai mare a băncilor poate reduce capacitatea de creditare, însă a spus că Executivul a analizat riscurile și consideră că beneficiile depășesc efectele negative. Potrivit estimărilor prezentate de Tofan, măsura ar urma să aducă la buget aproximativ 600 de milioane de lei într-un singur an.