Moldovenii au călătorit cel mai mult în Turcia și Egipt! Veniturile agențiilor de turism în perioada ianuarie-iunie

23 Aug. 2021, 15:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
23 Aug. 2021, 15:09 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, în perioada ianuarie-iunie 2021 agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 96,1 mii de turiști și excursioniști sau de 2,6 ori mai mult față de perioada similară a anului 2020, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în ianuarie-iunie 2020 față de perioada respectivă a anului 2019 cu 114,1 mii de turiști sau de 4,0 ori. În perioada menționată majoritatea moldovenilor au ales să se odihnească cel mai mult în Turcia și Egipt.

Creșterea numărului de turiști și excursioniști în perioada cercetată se datorează majorării numărului de participanţi la turismul emițător cu 45,0 mii persoane (de 3,4 ori) și turismul intern – cu 17,2 mii persoane (de 2,5 ori). Totodată, s-a redus numărul participanților la turismul receptor cu 3,6 mii persoane (-53,5%).

În perioada cercetată, turismul emițător și intern au deținut cea mai mare pondere în numărul total de turiști și excursioniști, revenind respectiv  66,6% și 30,2%, turismului receptor – 3,2%.

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-iunie 2021 au plecat în străinătate 64,0 mii de turişti şi excursionişti sau cu circa 45,0 mii turiști (de 3,4 ori) mai mult față de ianuarie-iunie 2020. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (99,4%). Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească, în principal, în Turcia (41,7% din total plecați în străinătate), Egipt (38,4%), Bulgaria (9,7%), Ucraina (3,0%), Insulele Maldive (1,2%), Emiratele Arabe Unite (1,1%), România și Grecia (câte 1,0%).

Numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern în ianuarie-iunie 2021 a constituit 29,0 mii vizitatori, fiind în creștere de 2,5 ori comparativ cu ianuarie-iunie 2020. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chișinău (61,8%), regiunile de dezvoltare Centru (33,6%) și Sud (3,3%).

Încasările agențiilor de turism și turoperatorilor din activitatea turistică în ianuarie-iunie 2021 au însumat 717,7 milioane lei, înregistrând o creștere de 4,1 ori față de aceeași perioadă a anului 2020, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în ianuarie-iunie 2020 față de perioada respectivă a anului 2019 cu 771,5 milioane lei sau de 5,4 ori. Creșterea a fost condiționată de majorarea încasărilor din turismul emițător (de 4,6 ori) și turismul intern (+51,7%). Totodată, comparativ cu ianuarie-iunie 2020 se observă o diminuare a încasărilor în turismul receptor (-44,4%).

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.