Reacția BNM după perchizițiile de astăzi, în dosarul „frauda bancară”. Se referă la evenimentele din 2014

11 Mart. 2021, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Mart. 2021, 15:12 // Actual //  MD Bani

Banca Națională a Moldovei a venit cu o reacție în urma percheziților de astăzi, realizate de Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției.

„Banca Națională a Moldovei (BNM) reiterează că a fost și rămâne deschisă să contribuie la investigarea fraudei bancare din 2014 și, în acest sens, își reconfirmă voința pentru finalizarea rezultativă a anchetei.

Astfel, banca centrală a cooperat și colaborează pe deplin cu organele de urmărire penală, oferind toate materialele existente, explicații, specialiști etc. la solicitarea acestora, precum și din proprie inițiativă.

BNM speră că acțiunile de astăzi ale procuraturii în biroul unui angajat au adus claritate.

Banca Națională mizează pe o anchetă obiectivă și eficientă, în beneficiul cetățenilor. ”

Bani.md amintește că Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a desfășurat percheziții la domiciliul, iar în prezent și în biroul de serviciu al fostului administrator special al Băncii de Economii, care deține și funcția de șef de departament al Băncii Naționale a Moldovei, context în care acesta a fost reținut în baza bănuielii rezonabile de comitere a abuzului de serviciu.

Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul investigării dosarului „fraudei bancare”, pe segmentul  gestionării garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: B.C. „Banca de Economii” S.A., B.C. „Unibank” S.A., B.C. „Banca Socială” S.A.
Investigațiile continuă, iar PCCOCS va reveni cu amănunte odată cu avansarea acestora.

Potrivit legii, abuzul de serviciu comis în interesul unei organizații criminale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.