Trist, dar adevărat. Moldova, țara în care au rămas doar stăpânii

Statisticile oficiale privind forţa de muncă în Republica Moldova ocuparea şi şomajul în trimestrul trei sunt surprinzător de optimiste. Biroul Național de Statistică arată o reducere a numărului șomerilor la 22,6 mii față de 30,2 mii în trimestrul trei al anului 2020. Însă piața muncii este amenințată de noul tip de virus omicron. Acest lucru ar putea obliga autoritățile să ia noi măsuri restrictive, ceea ce ar da peste cap activitatea economică.

Rata şomajului la nivel de țară a înregistrat valoarea de 2,5%, fiind mai mică față de trimestrul III 2020 (3,4%).

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste față de populația totală din aceeași categorie de vârstă) a fost de 41,8%, fiind mai înaltă față de nivelul anului precedent (40,1% în trimestrul III 2020). Din distribuția persoanelor ocupate pe activități economice rezultă că, în sectorul agricol au activat 206,2 mii persoane sau 23,3% din totalul persoanelor ocupate. Ponderea persoanelor ocupate în industriea constituit 13,6%, în industria prelucrătoare 10,9%,

Numărul persoanelor angajate la negru și care, evident, primesc salariul în plic în trimestrul trei era de 18,2% din totalul persoanelor ocupate de 885,7 mii. 24,9% – au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariații au alcătuit 25,3%. În sectorul non-agricol ponderea ocupării informale a constituit 12,7%. Cea mai mare pondere a persoanelor ocupate informal este înregistrată în construcții (69,7% din totalul persoanelor ocupate în construcții). Din totalul salariaților, 8,3% au avut un loc de muncă informal, și, în același timp, au primit salariul „în plic”.

Economiștii constată o înrăutăţire a situaţiei demografice în paralel cu înăsprirea condiţiilor pe piaţa muncii. Analiza pieţei muncii denotă perpetuarea situaţiei aparent paradoxale când sunt înregistrate în acelaşi timp rate scăzute de ocupare şi şomaj. Aceasta se explică prin creşterea ponderii populaţiei inactive, din cauza migraţiei externe (factorul principal), îmbătrânirii populaţiei (creşterea ponderii persoanelor de peste 60 de ani) şi creşterii inactivităţii la unele categorii din populaţie (femei).

Totodată, constată experţii, aceste tendinţe au pus presiuni crescânde pe piaţa muncii. Înăsprirea condiţiilor pe piaţa muncii se datorează diminuării continue a ofertei din partea forţei de muncă, care nu poate compensa creşterea cererii din partea agenţilor economici.

Migraţia externă a populaţiei face să fie simţit deficitul nu doar a forţei de muncă calificate, dar şi a celei necalificate, ceea ce prezintă o constrângere pentru extinderea afacerilor şi atragerea investiţiilor.

#infromal #ocupare #șomaj

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Nouriel Roubini, celebrul expert și profesor emerit de economie la Stern School of Business de la Universitatea din New York, este renumit pentru predicțiile sale pesimiste despre starea economiei globale.

Însă acum, el scoate adevărul la iveală, într-o analiză intitulată ”Inevitabilul șoc”, adică colapsul cu care lumea globalizată se va confrunta în câteva luni de acum înainte și pe care nici măcar băncile centrale nu-l pot contracara.

„După ani de politici fiscale, monetare și de credit extrem de relaxate și declanșarea unor șocuri negative majore ale ofertei, presiunile stagflaționiste pun acum presiune asupra unui munte masiv de datorii din sectorul public și privat”, spune economistul american, avertizând că „Mama tuturor crizelor economice se profilează și nu va fi nimic de făcut în privința asta”, potrivit Yahoo News.

Pentru a-și argumenta punctul de vedere, Roubini evidențiază datele privind datoria, descrise drept „uimitoare”. El scrie: „Datoria globală totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate și de 330% în China. Statelor Unite, este la 420%, ceea ce este mai mare decât în timpul Marii Depresiuni și după cel de-Al Doilea Război Mondial”.

Acest supraîmprumut se desfășoară de mult timp și ratele scăzute au menținut „zombii insolvenți” precum „gospodăriile, corporațiile, băncile, băncile din umbră, guvernele și chiar țările întregi” sus în timpul crizei din 2008 și în pandemia COVID.
Însă acum inflația, alimentată de aceleași politici fiscale, monetare și de credit ultra-relaxate, a pus capăt „aceste zori financiari ai morților”, scrie Roubini răspicat, iar băncile centrale nevoite să majoreze ratele dobânzilor, „zombii se confruntă cu creșteri puternice legate de costurile de serviciu ale datoriilor”.

Această schimbare radicală reprezintă „un triplu șanț”, deoarece inflația erodează, de asemenea, venitul real al gospodăriilor și reduce valoarea activelor acestora, cum ar fi bunurile imobiliare și financiare.

„Același lucru este valabil și pentru corporațiile, instituțiile financiare și guvernele fragile și cu efect de levier excesiv: se confruntă cu o creștere bruscă a costurilor de împrumut, scăderea veniturilor și a veniturilor și scăderea valorii activelor, toate în același timp”.

Spre deosebire de crizele menționate mai sus, politicile ultra-relaxate nu mai pot fi implementate deoarece ar arunca mai mult combustibil pe focul inflației, iar asta, subliniază economistul, înseamnă o recesiune profundă și prelungită, precum și o criză financiară severă.

„Pe măsură ce bulele de active izbucnesc, ratele de serviciu ale datoriei cresc, iar veniturile ajustate la inflație scad în rândul gospodăriilor, corporațiilor și guvernelor, criza economică și prăbușirea financiară se vor hrăni unele pe altele”, subliniază economistul Nouriel Roubini.

„Cu siguranță”, scrie Roubini, „economiile avansate care se împrumută în propria monedă pot folosi o criză de inflație neașteptată pentru a reduce valoarea reală a unor datorii nominale pe termen lung cu rată fixă.

Guvernele nu sunt dispuse să ridice taxele sau să reducă cheltuielile pentru a-și reduce deficitele, monetizarea deficitului băncii centrale va fi din nou văzută drept calea celei mai puține rezistențe, dar nu poți păcăli toți oamenii, tot timpul”.

„Mama tuturor crizelor de datorii stagflaționiste poate fi amânată, nu evitată”, conchide Roubini în Project Syndicate.