Transportatorii – neînduplecați. Spînu: 78% din microbuze au peste 16 ani

21 Dec. 2021, 09:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Dec. 2021, 09:53 // Actual //  bani.md

Solicitările de majorare a costului călătoriilor interurbane sunt nejustificate, deoarece calculele transportatorilor nu sunt reale, constată ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Am elaborat un ordin cu tarifele călătoriilor, pe care l-am propus consultărilor publice. Joi voi avea o întâlnire cu transportatorii. Între timp vor reuși să citească și să vadă calculele și să ne spună unde sunt de acord, unde nu sunt. După aceste discuții voi semna acel ordin care nu prevede majorări, deoarece nu sunt justificate”, a declarat Spînu în cadrul unei emisiuni de la PrimeTv.

Ministrul spune că în luna august au existat solicitări de reducere a tarifului la călătorii. Iar acum transportatorii justifică majorarea cu prețul mare la carburanți. Nu putem schimba tariful că două luni am avut majorarea prețului la carburanți.

În momentul în care un transportator în luna august cere reducerea costului călătoriei, dar acum cere dublarea sau chiar triplarea tarifului e alogic. Este o metodologie care a fost aplicată pe parcursul a mai mulți ani. Iar eu nu o să accept afirmația că noi cu toți miniștrii ne-am înțeles. În metodologie este inclusă și valoarea mijlocului de transport. Or, unii transportatori spun că microbuzul costă 500 mii de lei. Noi avem analiza care spune că 78% din transport este de peste 16 ani și 48% din unitățile de transport implicate în transportul de pasageri sunt de peste 20 de ani. Astfel, prețul e de 200 mii de lei. Nu poate fi inclusă uzura în tarif, în condițiile în care a fost inclusă o dată în tarif și nu a fost folosită pentru reînnoirea parcului de microbuze”, a precizat Spînu.

Oficialul a spus că urmează să fie îmbunătățit cadrul legal pentru a combate transportul ilicit de persoane. „Ba mai mult, am venit cu propunerea de a implementa programul „Rabla”, pentru a susține transportatori să-și schimbe într-un mod mai alert parcul”.

Săptămâna trecută, transportatorii au organizat un protest în Piața Marii Adunări Naționale, față de refuzul autorităților de a majora tarifele pentru călătorii.

26 Oct. 2026, 16:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 16:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ucraina solicită Republicii Moldova prelungirea pentru anul 2027 a reducerii de 50% la tarifele de tranzit feroviar pentru mărfurile ucrainene, în condițiile în care atacurile rusești asupra infrastructurii portuare obligă Kievul să caute rute alternative de export. Premierul ucrainean, Serghei Korețki, susține că, în primele opt luni ale anului, volumul mărfurilor transportate în tranzit prin Republica Moldova s-a triplat, iar menținerea facilităților ar aduce venituri suplimentare inclusiv economiei moldovenești.

Declarațiile au fost făcute luni, 26 octombrie, la Kiev, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, potrivit agenției Interfax-Ucraina.

„Atacurile rusești asupra porturilor ucrainene devin tot mai intense. Acestea afectează fluxurile noastre de export și impun identificarea unor rute alternative sigure. Mulțumesc Guvernului Republicii Moldova pentru acordarea reducerii de 50% la tranzitul feroviar pe teritoriul țării”, a declarat premierul ucrainean.

Potrivit lui Korețki, facilitățile tarifare oferite de Chișinău au contribuit la dezvoltarea transporturilor feroviare, în special a celor destinate exportului de produse agricole. În primele opt luni ale anului 2026, cantitățile de mărfuri tranzitate prin Republica Moldova au crescut de trei ori, a precizat oficialul.

„Am solicitat prelungirea acestor condiții și pentru anul 2027, astfel încât să avem fluxuri de export previzibile atât pentru Ucraina, cât și pentru Moldova. Consider că este reciproc avantajos: venituri suplimentare pentru Moldova și o diversificare mai mare a rutelor pentru Ucraina”, a explicat șeful Guvernului de la Kiev.

Mai mult, autoritățile ucrainene sunt dispuse să pună la dispoziția Republicii Moldova locomotive și echipe de personal feroviar pentru creșterea capacității de transport. Propunerea vizează inclusiv utilizarea locomotivelor și echipelor ucrainene pe sectorul Ocnița–Berești.

Premierul ucrainean a precizat că țara sa este pregătită să împărtășească și experiența acumulată de operatorul feroviar național în perioada războiului, inclusiv în domeniul reparațiilor rapide, intervențiilor de urgență și restabilirii infrastructurii avariate.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au convenit în august 2026 reducerea cu 50% a tarifelor pentru tranzitul feroviar al mărfurilor ucrainene pe teritoriul moldovenesc. Facilitatea a intrat în vigoare la 10 august și este valabilă până la sfârșitul anului.