Biroul Politici de Reintegrarea: Accentuăm necesitatea revenirii la situația de până la pandemie

22 Mart. 2021, 15:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Mart. 2021, 15:23 // Actual //  MD Bani

Chișinăul accentuează necesitatea revenirii la situația de până la pandemie în ceea ce ține de prevederile așa-numitului pachet Berlin plus. Ulterior ar urma avansarea proceselor, cu păstrarea tuturor formatelor de dialog active, inclusiv planificarea în perioada apropiată a vizitei mediatorilor și a observatorilor în Republica Moldova și apoi organizarea unei potențiale runde a formatului de negocieri 5+2.Subiectele au fost abordate în cadrul unor consultări în format online a vicepremierului pentru Reintegrare, Olga Cebotari, și reprezentantul special al președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting.

Discuțiile purtate între cei doi oficiali s-au axat preponderent pe dinamica și pe esența dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, fiind evidențiat că în anul curent s-au desfășurat deja două întrevederi la nivelul reprezentanților politici. De asemenea, au avut loc șase ședințe ale grupurilor de lucru sectoriale. A fost menționată necesitatea deblocării activităților pe platforma Comisiei Unificate de Control întru soluționarea celor mai acute probleme din Zona de Securitate, scrie realitatea.md.

Viceprim-ministra a reamintit că implementarea măsurilor de combatere eficientă a infecției cu coronavirus pe ambele maluri ale Nistrului este o prioritate în acest an și a menționat că, la inițiativa părții moldovenești, împreună cu OMS, au fost organizate două ședințe la nivelul experților în domeniul sănătății. Totodată, o parte din dozele de vaccin livrate pentru Republica Moldova sunt transferate spitalelor și centrelor de sănătate din regiune.

Subiectelor din sectorul transportului auto le-a fost dedicată o atenție distinctă, fiind indicată dinamica interacțiunii între experții de profil. Au fost abordate măsurile și eforturile întreprinse pentru a eficientiza și a asigura funcționalitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița, precum și evoluțiile marcate în organizarea campaniei de informare a cetățenilor din regiunea transnistreană cu privire la regulile de participare în traficul rutier internațional.

S-a reiterat și faptul că respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană și restabilirea liberei circulații în și dinspre raioanele de est ale țării sunt dosare primordiale pentru Guvernul Republicii Moldova și s-a îndemnat mobilizarea eforturilor sub egida OSCE în vederea revenirii situației în albia standardelor internaționale în vigoare.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.