Moldovenii sfidează criza! Fac sacrificii mari pentru autoturisme. În 2021 au importat un număr record de mașini

15 Feb. 2022, 10:53
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Feb. 2022, 10:53 // Actual //  MD Bani

Potrivit economistului Veaceslav Ioniță, în anul 2021 numărul de automobile înregistrate în Moldova a ajuns la 717 mii unități, în creștere cu 38,9 mii față de anul precedent.

„Această creștere este una record pentru noi și este cu 30% mai mare decât media pentru ultimii 5 ani. În 2017 formal am avut un număr mai mare de mașini înregistrate, însă atunci majoritatea mașinilor înregistrate erau cele cu numere străine, care au fost importate în anii precedenți și au fost înregistrate după ce legislația a permis acest lucru. Această tendință este menținută și în 2022, când în prima lună au fost importate peste 3 mii automobile, record absolut pentru luna ianuarie.”

În același timp, infrastructura rutieră este comparabilă cu cea de acum 50 ani, când în Moldova (partea dreaptă a Nistrului) erau înregistrate 15,4 mii autoturisme. În rezultat avem în prezent 76 autoturisme la un km de drum la nivel național și 217 autoturisme/km drum în mun. Chișinău. Densitatea de autoturisme a crescut de 3 ori în ultimii 25 ani.

Automobile fantomă

Din cele 720 mii automobile înregistrate în Moldova, doar 465 mii au polițe de asigurare valabilă și respectiv au trecut revizia tehnică și pot circula pe teritoriul țării. Restul 255 mii sunt automobile fantomă, înregistrate, însă multe din ele cel mai probabil nici nu există deja.

Anual în Moldova se importă în jur de 35 de mii de automobile și tot anual 15 mii de automobile sunt scoase din uz și nu există informații despre starea lor.

Realitatea Live

17 Nov. 2025, 17:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 17:54 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Dolarul american, considerat mult timp coloana vertebrală a finanțelor globale, își pierde treptat dominanța. Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut la puțin peste 56% la mijlocul anului 2025, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii, după ce la începutul secolului depășea 70%.

Experții Best Brokers subliniază că această scădere nu înseamnă că dolarul se prăbușește, ci reflectă o diversificare tot mai accentuată a rezervelor băncilor centrale. În ultimele decenii, băncile au adăugat euro, yen, aur și alte monede pentru a-și diminua riscurile, pe fondul tensiunilor geopolitice și a sancțiunilor americane care au demonstrat cât de mult poate fi folosit dolarul ca instrument politic și economic.

În paralel, alte monede și-au consolidat poziția: euro a crescut de la 18% la peste 21%, iar lira sterlină a ajuns la 4,8% din rezervele globale. Monedele netradiționale, inclusiv yuanul chinezesc, dolarul canadian și australian, au ajuns la o pondere de 22,5% în 2025, dublu față de 2000, semnalând o tendință clară de diversificare.

Factorii principali care au influențat scăderea dolarului includ criza financiară globală din 2008, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și retorica de dedolarizare promovată de unele țări emergente. Experții Bitfinex și Noelle Acheson, autoarea cărții „Crypto Is Macro Now”, susțin că investitorii și băncile centrale devin mai precauți și caută alternative mai stabile pentru rezervele lor.

Deși dolarul își menține poziția dominantă, analistii avertizează că această scădere discretă, dar constantă, poate marca începutul unei reconfigurări a sistemului financiar global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII