Sancțiunile Occidentului trimit Rusia în Evul Mediu. Sturza: „putiniștii” moldoveni foarte nervoși. S-au deconspirat

10 Mart. 2022, 11:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Mart. 2022, 11:40 // Actual //  bani.md

Fostul premier și actualul om de afaceri, Ion Sturza susține într-o postare pe Facebook că în a 15-a zi de război, Ucraina a rezistat eroic, lumea civilizată s-a mobilizat exemplar în ajutor, sancțiunile au trimis Rusia direct în Evul Mediu.

Nu sunt expert militar, dar aici lucrurile sunt clare – rușii au subestimat capacitatea militară și morală a eroilor ucraineni. E și firesc, ei își apără patria, casa, familia. Ei nu pot fi învinși! Ce vă pot spune, este sentimentul meu referitor la piețele internaționale. Sunt pozitive. Prețul la energie în mare s-a stabilizat și are tendința de scădere pe termen mediu. Se repetă scenariul anului 2014 – Rusia va fi pedepsită cu prețuri mici la petrol, 60-80 USD barilul. Cu o excepție semnificativă , astăzi petrolul rusesc se tranzacționează cu o reducere adițională de 20-30%. Chiar și așa, nu prea se găsesc cumpărători”, a explicat omul de afaceri.

Potrivit lui, lumea încet-încet se învață să trăiască fără gazul și petrolul rusesc. Poate un pic este mai greu pentru „prietenii externi”, precum Orban. În treacăt fie spus, MOL încerca disperat să facă față cererii crescânde determinate de prețul plafonat. Toți cei care tranzitează astăzi Ungaria își fac plinul din contul lui Orban. Livrările către stațiile lor din România s-au redus semnificativ, contaminând piața și speriind consumatorii. „Le mulțumim”.

Un fenomen și mai interesant e pe piața de capital, care a revenit pe creștere. Se pare că pierderile din Rusia care sunt estimate la vreo 134 miliarde de USD au fost „absorbite” fără mari probleme, economia rusească reprezentând doar 2% din cea globală. S-a revenit la rutină – discuții despre inflație. Și aici se va găsi soluția – reducerea prețurilor la energie, o regândire pe termen scurt a politicilor verzi. Să nu uităm că astăzi în Occident sunt înghețate doar rezerve valutare ale Rusiei de circa 340(!) miliarde USD. Cu alte active, inclusiv ale oligarhilor, suma se ridică la  1(!) trilion de USD. Arhisuficient pentru reparații de război, reconstrucția Ucrainei și compensarea activelor „naționalizate” de către ruși”, a explicat Sturza.

Totuși, potrivit omului de afaceri, nimic nu va fi liniar. Nimeni nu mai înțelege ce este în capul lui Putin. Dar oricât de cinic ar fi spus, capitalul și piața liberă nu se joacă. La bătaie sunt puse active de sute de trilioane!

În ceea ce privește Republica Moldova, fostul premieri afirmă că: „Moldova? Doar de bine! Lumea întreagă a văzut comportamentul exemplar al cetățenilor, dar și al autorităților. Lucru care este foarte apreciat și va fi recompensat pe măsură. Trebuie să fim uniți până la capăt. Îi văd pe „pusilinii” moldoveni foarte nervoși. Și nu doar din cauza agravărilor specifice primăverii la unii. Simt că s-au deconspirat și vine timpul să fie „evacuați”, a punctat omul de afaceri.

El spune că până la victorie mai e. Dar sunt convins, va fi obținută neapărat. Și oricât de banal ar suna astăzi, din război vom ieși mai puternici! Astăzi, traficul la toate punctele de frontieră a Republicii Moldova a revenit la normal. Normalul de dinainte de război. „Sună optimist? Sigur! Nimeni nu știe ce este in capul lui Putin…”

25 Sept. 2026, 11:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Sept. 2026, 11:15 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu autobuzul și microbuzul pe rutele interraionale se scumpesc de azi, 25 septembrie. Agenția Națională Transport Auto a stabilit un tarif-plafon provizoriu de 1,19 lei pe kilometru pentru un pasager, cu 3 bani mai mult față de tariful precedent, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 2,6%.

Majorarea este determinată de creșterea prețului motorinei. Pentru tariful precedent, ANTA a luat în calcul prețul mediu al unui litru de motorină de 34,98 lei, calculat pentru perioada 11–17 septembrie. Pentru noul tarif, media prețului motorinei a urcat la 36,43 lei/litru, pentru perioada 18–24 septembrie. Astfel, combustibilul luat în calcul pentru stabilirea tarifului s-a scumpit cu 1,45 lei/litru, sau aproximativ 4,1%, într-o singură săptămână.

Pentru pasageri, diferența de 3 bani pe kilometru devine mai vizibilă pe distanțele mai lungi. De exemplu, pe ruta Chișinău–Orhei, la o distanță de aproximativ 50 de kilometri, calculul în baza vechiului plafon era de circa 58 de lei, iar la noul tarif ajunge la aproximativ 60 de lei. Diferența este de circa 1,5 lei pentru un drum. Pe ruta Chișinău–Bălți, de aproximativ 135 de kilometri, calculul crește de la circa 157 de lei la aproximativ 161 de lei, ceea ce înseamnă aproape 4 lei în plus.

Pentru Chișinău–Cahul, la o distanță de aproximativ 160–163 de kilometri, tariful calculat în baza plafonului crește cu aproximativ 5 lei, de la circa 186–189 lei la aproximativ 190–194 lei. Iar pentru o călătorie Chișinău–Edineț, de peste 200 de kilometri, diferența ajunge la aproximativ 6 lei pentru un singur drum.

Calculele sunt orientative și au la bază tariful-plafon stabilit de ANTA. Prețul efectiv al biletului poate fi diferit în funcție de ruta și operatorul de transport.

ANTA precizează că tarifele provizorii se ajustează la fiecare șapte zile în cazul unor fluctuații majore ale prețului combustibilului.