Proprietarii de mașini sunt loviți la buzunare! Plătesc 1 leu pentru drumuri și 3 lei pentru că nu sunt

11 Apr. 2022, 10:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Apr. 2022, 10:13 // Actual //  bani.md

Republica Moldova are o rețea foarte proastă de drumuri. Anual sunt alocate circa 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru întreținerea drumurilor și restabilirea celor care sunt într-o stare foarte proastă. Totodată, cel puțin 1% ar trebui să fie alocat pentru dezvoltarea și construcția de drumuri noi, constată economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii „Analize economice”.

Potrivit lui, drumurile din Republica Moldova ar avea nevoie, doar în acest an, pentru întreținere, de cel puțin 1% din PIB sau 2,4 miliarde de lei și încă de 2 miliarde de lei pentru construcția de altele noi. La fel, a menționat că atunci când un drum este într-o stare foarte proastă, costurile populației de deplasare cresc cu 32%. Cetățenii sunt nevoiți să cheltuie 4 litri de benzină sau motorină în loc de 3. De exemplu, anul trecut cheltuielile suplimentare ale posesorilor de autovehicule, din cauza drumurilor proaste, au fost de circa 4,4 miliarde de lei, sau circa 6500 de lei per familie.

În Republica Moldova din cauza drumurilor rele viteza medie de deplasare este foarte mică. De exemplu, dacă o mașină a parcurs anul trecut 20 de mii de km, cu viteza de 30 km/h, atunci șoferul s-a aflat suplimentar în mașină 83 de ore, față de 102 ore în 2009 și 53 de ore în 2013. Totodată, a specificat că în 2022 o familie, estimativ, va rata 13 mii de lei din cauza timpului pierdut din cauza vitezei reduse și a lipsei de la locul de muncă. La nivel de țară veniturile ratate din cauza drumurilor proaste se ridică la 6,5 miliarde de lei, la care se adaugă 4,5 miliarde de lei cheltuieli suplimentare pentru piese de schimb și combustibil. Astfel, drumurile proaste aduc țării și cetățenilor în prezent daune de 11 miliarde lei anual”, a punctat Ioniță.

O familie, care are în posesie un autoturism, plătește în medie anual circa 6,7 mii de lei pentru întreținerea și reparația drumurilor, iar alte 20 mii de lei sunt pierderi pentru drumurile proaste. Altfel, moldovenii plătesc 1 leu pentru drumuri și 3 lei pentru că nu avem drumuri.

La începutul lunii aprilie, Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat un contract de finanțare pentru realizarea Proiectului „Moldova drumuri IV” în valoare de 150 mil euro. Banii vor fi folosiți pentru construcția și reparația a 150 km de drumuri naționale.

Mai exact, banii vor fi cheltuiți pentru Drumul M5, sectorul Criva-Bălți; Drumul de ocolire a orașului Cimișlia, pe drumul M3. De asemenea, va fi efectuat un studiu de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru drumul M2, centura orașului Chișinău, pe sectoarele 2 și 3.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.