Când armata Rusiei a invadat Ucraina în urmă cu mai bine de o lună, toată lumea era sigură că în Franţa, care se pregătea de alegeri pentru preşedinte, opoziţia de extremă dreapta şi extremă stânga se va scufunda sub greutatea legăturilor cu Moscova şi chiar a bunăvoinţei sau prieteniei cu Putin. Ultrastângistul Jean-Luc Mélenchon în trecut şi-a atras public cu discursuri antigermane, antiucrainene şi anti-NATO. Iar despre Marine Le Pen, reprezentantă veterană a extremei drepte, se spune că este omul lui Putin în politica franceză şi că a primit finanţare de la acesta.

Însă calculele electorale din târgul mare nu s-au potrivit cu socotelile de acasă. Duminică, în primul tur al alegerilor franceze, Le Pen i-a suflat în ceafă lui Emmanuel Macron, ambii calificându-se pentru runda finală. Iar Mélenchon, deşi nu a intrat în turul doi, n-a fost nici el departe de scorul obţinut de actualul preşedinte.

Alegătorii francezi au devenit astfel una din spaimele cele mai mari ale Washingtonului şi Occidentului: poate că Putin nu reuşeşte să schimbe conducerea pro-occidentală de la Kiev, aşa cum intenţiona, dar sunt şanse bune ca la Palatul Élysée să se instaleze un personaj pe care-l poate controla.

Implicaţiile pentru Europa şi pentru războiul din Ucraina ar fi enorme. În Franţa preşedintele este cel care conduce guvernul şi dictează politica externă a ţării. După Brexit, Franţa a rămas singura putere militară nucleară din Uniunea Europeană. Iar după ce cancelarul german Angela Merkel a părăsit scena politică, Macron rămăsese singurul lider politic european de talie internaţională. El se şi visa preşedintele Europei.

În primul tur al alegerilor pentru pre­şedinte, Macron a primit 28% din voturi, Le Pen – 24%, iar Mélenchon – 22%. Este ceva în neregulă cu Franţa? În finală se vor înfrunta un fost bancher, etichetat ca „arogant“ şi ca „preşedinte al bogaţilor“, şi un lider de extremă dreapta arhicunoscut dar reinventat, care în comparaţie cu alţi can­didaţi extremişti nu mai pare aşa de fioros.
O tradiţie de vot a francezilor este ca niciodată să nu aleagă de două ori la rând acelaşi preşedinte. Apoi, Le Pen s-a reinventat în reprezentanta „Franţei invizibile“, a celor pe care reformele sociale ale lui Macron nu-i ajută, a celor lăsaţi în urmă de globalizare şi a căror bunăstare este pusă în pericol de imigranţi.

Ea a transformat în capital electoral sentimentul anti-Macron vizibil în protestele antiguvernamentale ale „vestelor galbene“.
Alegerile au loc pe un fundal cu scumpiri masive la orice, de la mâncare la energie, şi de nemulţumire faţă de restricţiile impuse de guvern pentru stoparea pandemiei de COVID-19. Le Pen a descris runda finală a votului ca fiind „o alegere fundamentală între două viziuni opuse ale societăţii“: „diviziune şi dezordine“, cea a lui Macron, şi „justiţie socială“, a sa.

Politiciana a promis că va proteja „societatea şi civilizaţia“ şi i-a îndemnat pe toţi cei care n-au votat pentru actualul preşedinte să i se alăture, după cum scrie The Guardian. O vor alege cei care l-au votat pe Melenchon? În jurul acestuia s-au adunat alegătorii de stânga (Melenchon spune că nu este comunist) care n-au găsit alte opţiuni mai bune. Stângistul şi-a schimbat tonul faţă de regimul de la Moscova şi a condamnat invazia din Ucraina, însă opoziţia l-a acuzat de „indulgenţă“ faţă de Putin şi chiar de „complicitate“. Se pare că nu aceste chestiuni au stat la baza ascensiunii sale politice.
Dar şi Le Pen, în pofida legăturilor sale apropiate şi de durată cu Putin, a condamnat invazia, spunând că nimic n-o justifică.

Dar chiar luna aceasta ea a declarat că nu crede că Rusia va ataca Ucraina şi că Rusia este neînţelească şi că dacă ar fi preşedinte ar încălzi relaţiile Franţei cu Putin. În 2014, ea a fost de acord cu anexarea Crimeii de către Rusia. Americanii sunt neliniştiţi de ce se întâmplă în Franţa. Politico scrie, citând trei surse de rang “nalt din administraţia Biden, că o posibilă victorie a Marinei LePen ar putea destabiliza coaliţia occidentală “mpotriva Moscovei. „Ar putea pune capăt rolului Franţei ca putere europeană şi ar putea incita anumiţi lideri ai ţărilor membre NATO să ezite “n alegerea lor de a rămâne “n Alianţă“, scrie Politico. Potrivit surselor citate, o victorie a candidatului de extremă dreapta ar avea drept rezultat „ruperea echilibrului fragil“ construit de Macron “ntre relaţia pe care o are cu Vladimir Putin şi solidaritatea Franţei cu Ucraina. Editorul de afaceri internaţionale al site-ului, Ryan Heath, adaugă că ceea ce se întâmplă acum îi aminteşte de anul 2016, când a “ncercat să-şi convingă interlocutorii că meciul Trump-Clinton va fi mai strâns decât s-au aşteptat mulţi şi că tabăra pro-Brexit este, de asemenea, mai puternică decât credeau detractorii săi, dar că Clinton şi tabăra anti-Brexit aveau să prevaleze “n cele din urmă.

„Nu faceţi aceeaşi greşeală şi de data aceasta“, a scris el sâmbătă, înainte de alegerile franceze. Şi France 24 se întreabă dacă nu cumva Franţa trece prin propriul moment Trump, preşedintele american care aproape că a divizat NATO şi care nu şi-a ascuns admiraţia faţă de Putin şi simpatia pentru liderii autoritari din Europa de Est, unul dintre aceştia fiind premierul Ungariei Viktor Orban. Notând victoria copleşitoare a lui Orban în alegerile recente, The Guardian explora sâmbătă scenariul în care scumpirea energiei şi a alimentelor din cauza războiului din Ucraina este o mană cerească pentru politicienii populişti, „iliberali“, din Europa, şi a subliniat posibilitatea ascensiunii extremei drepte printr-o poză cu o Le Pen triumfală (înainte de alegeri).

Alegerile din Franţa au mai arătat un lucru, şi anume dizolvarea în banalitate a partidelor tradiţionale. Republicanii Valeriei PÈcresse n-au reuşit să adune nici 5% din voturi, adică mai puţin decât partidele extremiste. Tatăl Les Republicans nu este altul decât Charles de Gaulle, eroul rezistenţei franceze în al Doilea Război Mondial care a construit fundaţiile atotputernicei preşedinţii franceze. Finala alegerilor din Franţa va avea loc pe 24 aprilie.