Veniturile peste așteptări obținute de Tesla în primul trimestru îi majorează averea lui Musk

24 Apr. 2022, 18:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Apr. 2022, 18:05 // Actual //  bani.md

Cel mai valoros producător auto din lume, Tesla Inc, a anunțat că veniturile sale din primul trimestru au fost de 18,8 miliarde de dolari.

Valoarea atinsă de veniturile Tesla din primul trimestru este, conform Refinitiv, cu 81% mai mare decât cea din urmă cu un an și chiar peste așteptările analiștilor care prognozau 17,8 miliarde de dolari.

Este important de menționat că o parte din venituri este generată de creditele verzi vândute de Tesla altor producători auto care altfel nu ar fi îndeplinit normele impuse de autorități. Numai vânzarea din acestor credite Tesla a încasat în perioada ianuarie – martie din acest an 679 de milioane de dolari, cu 31% mai mult decât în primul trimestru din 2021.

Raportul financiar al Tesla mai arată și un profit înainte de impozitare (EBITDA) al Tesla per vehicul livrat de 16.203 de dolari. Conform Reuters, această valoare medie este cu 60% mai mare decât cea din primul trimestru al anului trecut.

Creșterile de preț depășesc cu mult inflația. Problemele legate de producția chineză par bine gestionate și ne așteptăm ca uzinele din Austin și Berlin să compenseze pierderile generate de întreruperea de 19 zile a producției de la Shanghai”, consideră Craig Irwin de la Roth Capital referindu-se la cele două noi uzine din Texas și Germania ale producătorului american care au început livrările în ultimele săptămâni.

„Rezultatele Tesla din 2021 și primul trimestru din 2022 i-au permis lui Elon Musk să atingă mai multe obiective din planul de afaceri al companiei și asta va atrage după sine bonusuri care vor intra în buzunarele sale estimate de analiști la 23 de miliarde de dolari.

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.