Polonia supărată rău pe țările care acceptă să plătească gazul rusesc în ruble: Ar trebui penalizate

28 Apr. 2022, 15:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Apr. 2022, 15:20 // Actual //  MD Bani

Uniunea Europeană ar trebui să penalizeze țările care plătesc pentru gazul rusesc în ruble, a spus ministrul polonez al mediului, la o zi după ce Moscova a decis să oprească livrările de gaze spre Polonia și Bulgaria pentru că au refuzat să facă plata în ruble, scrie Reuters.

Statele membre UE par să nu fi ajuns la un acord cu privire la cum ar putea să continue să plătească pentru importurile de gaze fără să încalce sancțiunile impuse Rusiei pentru invazia militară a Ucrainei pe care a declanșat-o pe 24 februarie. Multe dintre națiunile europene rămân dependente de importurile de energie din Rusia.

Polonia, unul dintre cei mai înverșunați promotori ai sancțiunilor împotriva Moscovei, a spus că UE ar trebui să interzică toate livrările de gaze naturale din Rusia, scrie Digi24.

„Ceea ce ne lipsește în prezent este sancționarea totală a gazului, ceea ce ar rezolva problema cu Gazpromul, problema cu resepctarea pe deplin a sancțiunilor”, a spus miercuri Anna Moskwa pentru postul de televiziune Polsat News. „Ne așteptăm la aceste sancțiuni.”

Austria, Germania și Ungaria – principalele state europene care se opun sancțiunilor

Principalele state care se opun sancțiunilor mai dure împotriva importurilor de gaze din Rusia sunt Austria, Germania și Ungaria, potrivit ministrului mediului din Polonia.

„Contăm pe faptul că vor exista consecințe pentru țările [care plătesc în ruble] și ca, în consecință, acestea să oprească plățile în ruble”, a spus Moskwa, fără să precizeze la ce fel de consecințe se așteaptă Polonia.

Noul sistem de plată pentru gaze al Rusiei implică deschiderea unui cont la Gazprombank, acolo unde plățile în euro sau dolari pot fi convertite în ruble, și ar permite unor state să continue să cumpere gaze naturale rusești ceea ce ar slăbi frontul comun pe care Uniunea Europeană încearcă să îl facă împotriva Moscovei.

Compania Uniper, un furnizor de electricitate din Germania, a spus joi că va începe să transfere plata pentru gazele rusești dintr-o bancă din Europa într-una din Rusia.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 13:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Feb. 2026, 13:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania energetică ungară MOL a anunţat că a contactat Guvernul de la Budapesta pentru a iniţia punerea în circulaţie a rezervelor strategice de ţiţei, în contextul incertitudinilor legate de reluarea livrărilor din Est.

„Dacă livrările din Est nu se vor relua în următoarele zile, va fi necesar ca, într-o primă fază, Ungaria să pună în circulaţie aproximativ 250.000 de tone de ţiţei din rezervele strategice”, se arată în comunicatul companiei.

Pentru a acoperi eventualul deficit, rafinăriile vor fi alimentate şi cu ţiţei transportat pe mare. Primele livrări ar urma să ajungă la începutul lunii martie în portul croat Omisalj, urmând ca petrolul să ajungă la rafinării în termen de cinci până la 12 zile.

Un purtător de cuvânt al Comisia Europeană a confirmat că Uniunea Europeană este în contact strâns cu Ungaria, Slovacia şi Croaţia, după ce, în 27 ianuarie, un atac rusesc asupra conductei Drujba din Ucraina a întrerupt livrările de petrol rusesc către Europa de Est.

Ungaria şi Slovacia depind în continuare de petrolul şi gazele ruseşti şi au respins iniţiativele UE de a elimina aceste importuri, în cadrul eforturilor Bruxelles-ului de a reduce veniturile din energie care finanţează războiul Rusiei în Ucraina.

Potrivit agenţiei EFE, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a cerut duminică autorităţilor croate, printr-o postare pe reţeaua X, să permită transportul de petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia prin oleoductul Adria, de la terminalul maritim Omisalj, invocând blocarea transportului prin Drujba.

„Solicităm Croaţiei să permită transportul de petrol rusesc Ungariei şi Slovaciei prin oleoductul Adria, deoarece exceptarea noastră de la sancţiuni ne permite să importăm petrol rusesc pe mare dacă se întrerupe furnizarea prin oleoducte”, a argumentat oficialul ungar.

De cealaltă parte, ministrul croat al Economiei, Davor Filipović, a declarat luni că Zagreb este dispus să sprijine aprovizionarea Ungariei şi Slovaciei, însă fără a justifica importul de petrol rusesc.

„Suntem dispuşi să îi ajutăm să rezolve această gravă întrerupere, în conformitate cu legislaţia UE şi reglementările OFAC. Nimeni nu trebuie să rămână fără combustibili”, a afirmat acesta, adăugând că oleoductul Adria este pregătit, dar că nu există motive tehnice pentru ca un stat membru al UE să rămână dependent de petrolul rusesc.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!