Unde s-au odihnit moldovenii în primele 3 luni ale anului? Au preferat marea și nisipul fierbinte: Ai ghicit unde?

20 Mai 2022, 05:30
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
20 Mai 2022, 05:30 // Au Bani //  MD Bani

În primele trei luni ale anului 2022 agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 37,5 mii de turiști și excursioniști sau cu 29,6% mai mult față de ianuarie-martie 2021. A crescut atât numărul participanților la turismul intern, cât și la turismul receptor și emițător. Cei mai mulți dintre moldoveni au ales să se odihnească în Egipt și Turcia.

Potrivit Biroului Național de Statistică, numărul de participanţi la turismul intern a crescut cu 4,2 mii persoane (+30,4%), la turismul receptor – cu 2,9 mii persoane (de 10,5 ori) și la turismul emițător – cu 1,5 mii persoane (+9,9%).

Datele arată că, în primul trimestru al anului cei mai mulți moldoveni s-au bucurat de soare și mare în Egipt.

Astfel, prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilo au plecat în străinătate 16,3 mii de turişti şi excursionişti, cu 1,5 mii persoane (+9,9%) mai mult față de ianuarie-martie 2021. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (98,9%).

Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească în

  • Egipt (27,6% din total plecați în străinătate);
  • Turcia (17,7%);
  • Ucraina (16,3%);
  • România (10,2%);
  • Bulgaria (5,4%);
  • Emiratele Arabe Unite (5,1%);
  • Polonia (3,3%);
  • Insulele Maldive (2,6%);
  • Ungaria (2,3%);
  • Austria (1,0%).

Încasările agențiilor de turism și turoperatorilor din activitatea turistică în ianuarie-martie 2022 au însumat 199,0 milioane lei, înregistrând o creștere de 7,9% față de ianuarie-martie a anului precedent.

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.