Acuzații grave! Angajați ai BNM implicați în jaful bancar. Procuror: Au lucrat până la miezul nopții

26 Mai 2022, 13:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Mai 2022, 13:33 // Actual //  bani.md

În cadrul ședinței Parlamentului Octavian Iachimovschi de la Procuratura Anticorupție a declarat că în data de 25 noiembrie 2014 angajați ai Băncii Naționale au lucrat până la miezul nopții pentru a asigura transferul fictiv al banilor de la Banca de Economii  la Banca Socială.

Concluzia este bazată pe detaliile din sistemul automatizat de plăți de la Banca Națională a Moldovei. La frauda bancară au participat și angajați ai BNM care au lucrat pe data de 25 noiembrie 2014 până la miezul nopții pentru a permite Băncii de Economii și Băncii Sociale să simuleze transmiterea fondurilor de la Banca de Economii la Banca Socială. Pe hârtie arată ca un depozit de 2 miliarde în sistem ca 30 de operațiuni de conversie a 5 mil de euro cu 100 mil. de lei. BNM vedea 30 de operațiuni de conversie, însă în contabilitățile băncilor era scris ca un depozit. Nu s-a transmis niciun leu dar pe hârtie era arătat de un transfer de 2 miliarde de lei”, a explicat Iachimovschi în cadrul ședinței Parlamentului în contextul în care procurorul interimar Dumitru Robu a solicitat ridicarea imunității deputatei Marina Tauber. Acesta este acuzată de complicitate și escrocherie în cazul jafului bancar.

În cadrul ședinței Parlamnetului procurorul general interimar Dumitru Robu a dat asigurări că dosarul în care deputații Partidului Șor Ilan Șor și Marina Tauber sunt cercetați pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari va fi diferit justiției întrucât acuzatorii de stat au identificat probe concludente.

Ultimele date ale Băncii Naționale arată că de la retragerea licenței celor trei bănci nu a fost recuperat niciun leul din banii furați. Până în prezent, lichidatorii băncilor au încasat 2,6 miliarde de lei din vânzarea activelor.

În anul 2014, cele trei bănci au fost delapidate de 1 miliard USD, iar BNM a acordat un credit de urgență în sumă de 14,2 miliarde de lei.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

22 Oct. 2026, 07:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 07:44 // Actual //  Ursu Victor

Reforma administrativ-teritorială pregătită de Guvern riscă să se transforme într-o simplă operațiune de reducere a numărului de primării și raioane, fără descentralizare reală și fără atribuții clare pentru viitoarele regiuni.

Avertismentul vine din partea deputatului Ion Chicu, care critică proiectele legislative publicate de Executiv și susține că noile structuri regionale ar putea avea mai puține competențe decât raioanele actuale, dar vor necesita consilii, președinți și aparate administrative proprii.

Potrivit parlamentarului, problema fundamentală a reformei nu este numărul primăriilor sau al raioanelor care urmează să dispară, ci modul în care vor fi redistribuite responsabilitățile între autoritățile publice locale. Chicu consideră că proiectul nu oferă suficiente răspunsuri privind serviciile pe care le vor presta noile instituții și resursele financiare de care vor dispune.

„Reforma respectivă nu constă în reducerea primăriilor, a raioanelor, dar ea constă în reformarea nivelului sau volumului de competențe care îi sunt atribuite unui nivel sau altul”, a declarat deputatul.

Chicu atrage atenția că primăriile reorganizate ar urma să primească mai multe atribuții, însă o bună parte dintre acestea sunt formulate în termeni generali. Printre responsabilitățile prevăzute se numără planificarea dezvoltării localităților, atragerea finanțărilor, gestionarea proiectelor și organizarea accesului cetățenilor la serviciile publice.

O prevedere care ridică semne de întrebare vizează responsabilitatea primăriilor pentru siguranța traficului rutier, pe lângă construcția, întreținerea și iluminarea drumurilor locale.

„Primăriile vor avea în competența sa asigurarea siguranței traficului rutier. Ce înseamnă asta în practică? Până când e greu de spus”, a afirmat Chicu, sugerând că autoritățile nu au explicat suficient cum vor fi exercitate noile responsabilități.

Deputatul susține că proiectul este departe de promisiunile inițiale privind transformarea primăriilor în instituții capabile să ofere cetățenilor mai multe servicii.

Cele mai dure critici sunt însă îndreptate împotriva viitoarelor regiuni Nord, Centru și Sud. Chicu afirmă că acestea vor administra teritorii mult mai întinse decât actualele raioane, dar ar putea avea competențe considerabil mai restrânse.

Potrivit analizei sale, din lista atribuțiilor regionale lipsesc sau nu sunt definite suficient de clar responsabilități privind administrarea patrimoniului public, construcția și întreținerea obiectivelor regionale, gestionarea drumurilor, organizarea transportului de călători, administrarea autogărilor și planificarea urbană.

„Ceea ce rămâne acum la regiunile astea mari, formate din 11, 12 sau chiar 14 raioane, este cu mult mai puțin decât au raioanele acum”, a declarat parlamentarul.

În schimb, viitoarele regiuni ar urma să se ocupe de planificare strategică, atragerea finanțărilor, promovarea turismului, facilitarea dezvoltării economice și cooperarea interregională.

Chicu consideră că asemenea formulări sunt prea vagi pentru a justifica înființarea unor structuri administrative de asemenea dimensiuni.

„Facilitarea dezvoltării economice regionale. Cum o să faciliteze dacă nu au nicio competență? Declarativ”, a ironizat deputatul.

Parlamentarul semnalează și ceea ce consideră a fi un paradox al reorganizării: regiunile Nord, Centru și Sud ar urma să dispună de atribuții mai limitate decât municipiul Taraclia, deși toate sunt prevăzute ca structuri ale administrației publice locale de nivelul al doilea.

O altă problemă invocată este lipsa unor prevederi clare privind descentralizarea financiară. Chicu afirmă că proiectul analizat nu explică modul în care vor fi redistribuite resursele bugetare și cum vor putea autoritățile locale să finanțeze competențele suplimentare.

În opinia sa, fără o delimitare a responsabilităților și a surselor de finanțare, reforma riscă să genereze instituții noi, dar nu și servicii publice mai eficiente.

Deputatul pune astfel sub semnul întrebării necesitatea constituirii unor consilii regionale, cu președinți, consilieri și funcționari, în condițiile în care atribuțiile acestora nu sunt suficient de bine definite.

„Dacă le păstrează, să le dea competență. Dacă nu le dau competență, nu este niciun sens să-ți iei o armată de funcționari care nu se ocupă cu nimic toată ziua”, a declarat Chicu.

Parlamentarul cere Guvernului să reexamineze proiectele înainte de adoptare și să stabilească exact ce responsabilități vor avea viitoarele regiuni, ce servicii vor presta și din ce surse vor fi finanțate.

„Ceea ce am așteptat noi că va fi o reformă, cu redistribuirea de competențe, cu descentralizare, cu autonomie a autorităților locale, în principiu, s-a rezumat la diminuarea numărului de primării și de raioane”, a conchis deputatul.

Potrivit conceptului prezentat de Guvern, reforma administrativ-teritorială prevede reorganizarea administrației locale în 273 de primării, constituirea a trei regiuni și păstrarea unui statut distinct pentru UTA Găgăuzia. Autoritățile promovează schimbările sub sloganul „Regiuni mai mari, primării mai puternice”, argumentând că reorganizarea ar trebui să consolideze capacitatea administrativă și să îmbunătățească accesul populației la servicii publice.

Criticile formulate de Ion Chicu reprezintă interpretarea deputatului asupra proiectelor publicate, iar atribuțiile definitive și mecanismele de finanțare vor depinde de forma finală a legislației adoptate.