Un deputat PAS îl critică pe guvernatorul BNM, Octavian Armașu: Ațâță incendiul inflației în loc să-l stingă

04 Iun. 2022, 20:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Iun. 2022, 20:16 // Actual //  bani.md

Deputatul PAS Radu Marian s-a arătat nemulțumit activitatea guvernatorului BNM, Octavian Armașu și spune că acest s-a transformat în expert economic, în loc să transmită societății ce face instituția pentru a stăvili inflația.

„Comunicarea este un instrument-cheie al guvernatorului unei bănci centrale în lupta cu inflația! Din păcate, Guvernatorul Armașu folosește acest instrument în detrimentul obiectivului fundamental al BNM de a stabiliza prețurile. Nu știu a câta oară în ultimele 12 luni, domnul Armașu se transformă în expert economic și declară presei cât va fi inflația în viitor și cu cât va crește ea. Nu așa. Guvernatorul trebuie să transmită societății ce FACE instituția sa pentru a stăvili inflația, nu să ghicească ce va fi mai departe. Guvernatorul trebuie să transmită mesaje de calmare a economiei, nu de agitare a acesteia. Raportul inflației publicat de BNM și prognozele acestuia sunt suficiente, le putem citi”, susține deputatul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, astfel de declarații ale guvernatorului contribuie la ceea ce s- a referit doamna prim-ministră Natalia Gavrilița  – inflația anticipată. Atunci când Guvernatorul spune des că prețurile în viitor vor crește, consumatorii și companiile foarte probabil că își vor schimba comportamentul. Afacerile ar putea anticipat să crească prețurile, iar consumatorii ar putea cumpăra acum mai mult decât este necesar, ceea pune și mai multă presiune pe cerere și eventual pe prețuri. Desigur, inflația anticipată este doar unul din elementele care generează creștere de prețuri, dar acest fenomen poate și trebuie evitat.

”Guvernatorul trebuie să ne spună ce măsuri ia banca centrală, să stingă „incendiul”, nu să-l ațâțe și mai tare. Îndemn la mult mai multă prudență în comunicarea guvernatorului. Să folosească acest instrument în beneficiul cetățenilor, nu în detrimentul lor”, a precizat Radu Marian.

În cadrul ședinței de ieri, 3 iunie, BNM a majorat rata de politică monetară cu trei puncte procentuale, la 18,5%, dar la depozitele și creditele overnight, la fel, cu câte trei puncte procentuale, la 20,5% și 16,5%.

Guvernatorul, Octavian Armașu a declarat că cel mai înalt nivel al inflației urmează să fie atins în septembrie sau octombrie și ar putea depăși nivelul de 35%.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

12 Nov. 2026, 13:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 13:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova pregătește o reformă a Serviciului Antigrindină, care presupune automatizarea completă a sistemelor de lansare a rachetelor și utilizarea inteligenței artificiale pentru gestionarea acestora. Noua tehnologie ar urma să permită operarea instalațiilor de la distanță, prin intermediul unor programe informatice, ceea ce va reduce necesarul de personal,  a declarat ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu.

Potrivit oficialului, în prezent, aproape toate instalațiile de lansare a rachetelor antigrindină din Republica Moldova sunt operate manual, iar un singur sistem permite o automatizare limitată.

„Pentru moment, în Republica Moldova este doar un sistem care poate fi limitat automatizat. În rest, toate sunt manuale”, a explicat Osmochescu.

Ministrul susține că implementarea tehnologiilor moderne, inclusiv a inteligenței artificiale, ar permite gestionarea centralizată și de la distanță a întregii infrastructuri antigrindină, fără necesitatea prezenței unui număr mare de angajați la fiecare punct de lansare.

„Dacă implementăm reforma de eficiență și automatizare completă a sistemelor de lansare, noi putem opera, inclusiv prin intermediul inteligenței artificiale, dar în special de la distanță, prin software, toate sistemele de lansare”, a declarat ministrul Agriculturii.

Una dintre consecințele reformei ar fi reducerea numărului de angajați ai Serviciului Antigrindină de la aproximativ 1.000 în prezent la doar 70 de persoane.

Osmochescu a precizat că o asemenea reducere a personalului ar fi posibilă numai după automatizarea integrală a instalațiilor de lansare, proces care ar schimba fundamental modul de funcționare a serviciului.

Anterior, ministrul Agriculturii a anunțat că modernizarea sistemului antigrindină ar necesita o investiție de aproximativ 9 milioane de euro. Autoritățile urmăresc înlocuirea mecanismelor manuale cu tehnologii automatizate și reducerea costurilor de funcționare.

Totodată, Ministerul Agriculturii examinează posibilitatea lansării producției de rachete antigrindină în Republica Moldova, în parteneriat cu un investitor străin, începând cu anul 2027.