Trompeta nemțească a lui Putin a anunțat cerințele de la Kremlin. Ce vrea Rusia de la Ucraina

04 Aug. 2022, 14:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Aug. 2022, 14:48 // Actual //  bani.md

Cel mai important pion al lui Vladimir Putin în Europa, fostul cancelar al Germaniei Gerhard Schroeder, a anunțat care sunt cerințele Kremlinului pentru Ucraina.

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, aflat pe statele de plată ale lui Vladimir Putin, s-a întâlnit cu acesta, la Moscova, săptămâna trecută. Putin spune acum, prin vocea lui Schroeder, că Rusia ar vrea o soluție negociată pentru războiul din Ucraina și că transporturile de cereale joacă un rol important.

„Vestea bună este că Kremlinul dorește o soluție negociată”, a declarat Schroeder. El susține că „un prim succes este acordul privind cerealele, poate că acesta poate fi extins la o încetare a focului”, a mai spus Schroeder.

Rusia și Ucraina au ajuns la un acord luna trecută pentru a debloca exporturile de cereale din porturile de la Marea Neagră, iar prima navă care transportă cereale ucrainene pe piețele mondiale de la începutul războiului este în drum spre Liban.

Schroeder susține că ar exista soluții, dar că ele nu s-au găsit, momentan. „Poate nu în 99 de ani, ca în cazul Hong Kong, ci în următoarea generație”. El susține poțiția lui Putin spunând că o alternativă la aderarea la NATO a Ucrainei ar fi o armată neutră, precum în Austria.

„Va trebui găsită o soluție bazată pe modelul cantonal elvețian”, a spus el, adăugând că va trebui văzut dacă Putin va reveni la „linia de contact” de dinainte de război.

Schroeder, cancelar din 1998 până în 2005, a declarat că este împotriva războiului din Ucraina, dar că Vladimir Putin rămâne prietenul lui. El a precizat că nu este o soluție să se distanțeze de liderul de la Kremlin, care, după ce a părăsit postul de cancelar, l-a angajat la companii de stat rusești, recompensându-l cu sume obscene pentru serviciile aduse.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

17 Sept. 2026, 18:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Sept. 2026, 18:20 // Actual //  Grîu Tatiana

Războiul purtat de Statele Unite împotriva Iranului a ajuns la șase luni și a generat deja costuri de aproximativ 38 de miliarde de dolari, potrivit unei evaluări a Congressional Budget Office (CBO), instituția nepartizană care oferă analize bugetare pentru Congresul american. Dacă ostilitățile continuă, cheltuielile ar putea crește cu aproximativ 3 miliarde de dolari în fiecare lună.

Estimarea include costurile înregistrate până la 1 august și vine în contextul în care administrația președintelui Donald Trump caută soluții pentru încheierea conflictului și redeschiderea completă a Strâmtorii Hormuz, una dintre principalele rute maritime pentru transportul mondial de energie.

CBO avertizează că efectele războiului s-ar putea resimți și în economia americană. Conflictul ar putea majora inflația din SUA cu aproximativ 0,5 puncte procentuale în primele trei luni ale anului 2027, în principal din cauza perturbărilor de pe piețele energetice.

Costurile estimate de CBO sunt apropiate de cifra de 37,5 miliarde de dolari prezentată în iulie de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. O parte importantă a cheltuielilor este legată de consumul accelerat de muniții. Potrivit CBO, refacerea anumitor stocuri americane ar putea dura aproximativ cinci ani, iar deficitul unor categorii de muniții, inclusiv al interceptoarelor pentru sistemele de apărare antirachetă, ar putea limita opțiunile Pentagonului în cazul unui nou conflict major.

În timpul audierilor din Senat, Hegseth a cerut aproape 90 de miliarde de dolari pentru refacerea rezervelor de muniții și a avertizat asupra unor posibile deficite critice. Administrația Trump respinge însă evaluările privind o eventuală lipsă de muniții. Casa Albă susține că armata americană dispune de suficiente resurse pentru atingerea obiectivelor stabilite de președinte, iar Pentagonul a negat, la rândul său, existența unei penurii care să-i afecteze capacitatea de operațiuni.

Cifra de 38 de miliarde de dolari nu reprezintă însă costul total al conflictului. CBO nu a inclus în calcul anumite cheltuieli, printre care cele generate de atacurile recente asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Hormuz și de loviturile asupra unor instalații militare americane din regiune. De asemenea, nu sunt incluse costurile dobânzilor pentru împrumuturile contractate pentru finanțarea războiului, care ar putea adăuga alte zeci de miliarde de dolari.

Conflictul pune presiune și mai mare pe finanțele Statelor Unite, în condițiile în care datoria publică totală a SUA a depășit 40 trilioane de dolari în august.