Dezastru demografic pentru Moldova. Rămâne fără oameni, cu o treime din populație pierdută

13 Aug. 2022, 09:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Aug. 2022, 09:10 // Actual //  bani.md

Republica Moldova se confruntă cu o criză demografică „existenţială”, cu cel mai rapid declin al populaţiei din Europa. Trauma s-a declanşat după prăbuşirea URSS, iar de atunci, Moldova a pierdut o treime din populaţie. Fiind unul dintre cele mai sărace state europene, drama va continua mult timp.

La 1 ianuarie 2022, Moldova avea o populaţie de 2,603 milioane de persoane. Pentru orice economie, astfel de cifre sunt importante pentru că pot arăta, spre exemplu, cât de bogată este în comparaţie cu altele – PIB per capita –, cum evoluează şi care-i este locul în lume.

Cu toate acestea, nu există o estimare despre câţi moldoveni au emigrat şi, prin urmare, care ar trebui să fie cifrele populaţiei între recensăminte. În iulie, noul rezultat, actualizat pentru 2019, a fost în sfârşit făcut public. S-a bazat pe date culese de poliţia de frontieră cu algoritmi de identificare a numărului imens de moldoveni care călătoresc cu paşapoarte româneşti, ruse sau de altă natură. Nu este ceva în totalitate sigur, a spus Istrati, pentru că metodologia poate identifica persoanele doar dacă au călătorit măcar o dată cu un document moldovenesc. De asemenea, transnistrenii controlează o mare parte a graniţei Moldovei cu Ucraina, aşa că nu există deloc date din acea direcţie, dar BNS consideră că acestea nu sunt suficient de mari pentru a-şi schimba estimările pe care le are acum. Iar numerele sunt importante.

De la Marea Neagră până la Marea Adriatică, problema scăderii populaţiei este o dramă. În Moldova, este o traumă. Din 1989, populaţia sa s-a micşorat cu aproape o treime şi dacă tendinţa continuă în 15 ani ar putea ajunge la puţin peste jumătate din ceea ce era atunci. În ceea ce priveşte demografia, cifrele despre Moldova sunt cele mai înspăimântătoare din întreaga Europă. O astfel de pierdere devastatoare de populaţie provoacă deja probleme grave, cum ar fi lipsa forţei de muncă şi de profesionişti – medicii, profesorii –, dar aceste probleme afectează şi alte părţi ale Europei postcomuniste. Ceea ce este diferit este că scăderea populaţiei în Moldova a început să fie descrisă în termeni existenţiali. Încă de la obţinerea independenţei în 1991, Moldova a fost devastată de tulburări politice, sărăcie şi corupţie la scară mare. De asemenea, ţara a fost divizată între cei care îşi doresc un viitor legat de cel al UE şi de Occident, iar aici intră şi cei care doresc unirea cu România, şi cei care vor legături mai strânse cu Rusia.

Un studiu al Fondului pentru Populaţie al ONU şi al Centrului de Cercetare Demografică din Moldova estimează că până în 2035 populaţia ţării, fără Transnistria, se va micşora la 2,08 milioane, o scădere cu 22,38% faţă de 2019. Dacă s-ar presupune că populaţia Transnistriei s-a redus şi ea cu aproximativ un sfert şi până atunci va ajunge la aproximativ 300.000, populaţia întregii ţări va fi scăzut cu 45% în raport cu nivelul din 1989. Chiar înainte de colapsul Uniunii Sovietice în 1991, câteva mii de evrei moldoveni au reuşit să plece în Israel, iar emigrarea lor a crescut masiv ca număr la începutul anilor 1990.

01 Oct. 2026, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 17:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au prelungit până la 30 octombrie 2026 autorizația care permite companiei petroliere sârbe Naftna Industrija Srbije (NIS) să continue operațiunile în pofida sancțiunilor americane impuse din cauza participației ruse. Decizia Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) vine în timp ce Ungaria și Rusia încearcă să finalizeze transferul participației majoritare din NIS către grupul energetic MOL.

NIS este controlată în prezent majoritar de entități rusești. Gazprom Neft deține aproximativ 44,85%, iar încă 11,3% este deținut de o companie administrată de Gazprom Capital. Statul sârb are aproape 29,9% din acțiuni, iar restul aparține acționarilor minoritari și angajaților.

Derogarea este importantă pentru piața petrolieră a Serbiei, deoarece NIS operează singura rafinărie a țării, la Pančevo, și furnizează o mare parte din necesarul de produse petroliere al pieței interne. Potrivit Reuters, compania poate acoperi până la 80% din necesarul de petrol al Serbiei.

În paralel, continuă procesul de vânzare a participației ruse către compania ungară MOL. Cele două părți au ajuns la un acord privind achiziția pachetului de 56,15% din NIS, însă tranzacția mai are nevoie de aprobări, inclusiv din partea autorităților americane. Serbia și MOL au semnat deja un acord privind viitoarea guvernanță a companiei.

Potrivit autorităților sârbe, statul intenționează să-și majoreze ulterior participația cu încă 5 puncte procentuale, iar compania petrolieră din Emiratele Arabe Unite ADNOC ar putea deveni, de asemenea, partener în tranzacție.

NIS are aproximativ 13 500 de angajați și operează o rețea de peste 400 de benzinării în Serbia și în alte state din regiune. Rafinăria de la Pančevo este una dintre infrastructurile-cheie pentru aprovizionarea cu carburanți a Serbiei.