Un tată bogat și-a dus fiul în sat, ca să-i arate cum trăiesc oamenii săraci. Ambii au avut parte de o lecție de viață!

28 Apr. 2021, 06:13
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
28 Apr. 2021, 06:13 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Copiii au puțină experiență proprie, de aceea anume părinții le pun bazele unui viitor fericit. Prin urmare părinții trebuie să se dezvolte în permanență pentru a avea ce le oferi copiilor.

Într-o zi un bărbat înstărit a decis că fiul lui este suficient de mare încât să vadă realitatea dură a vieții, așa că l-a dus într-un sat uitat de lume pentru a-i arăta cum trăiesc oamenii săraci.

Tatăl a crezut că această experiență îl va determina pe fiul său să aprecieze ceea ce are.

Citiți întreaga poveste pentru a afla care au fost concluziile copilului…

Tatăl său a muncit foarte mult pentru a agonisi bani, luând-o de la zero. Dar a vrut ca fiul său să prețuiască ceea ce i se oferă și să înțeleagă care este diferența dintre cei săraci și cei bogați.

Așa că într-o bună zi au mers într-un sat uitat de lume, la o familie foarte săracă unde au petrecut mai multe zile.

Băiatul muncea alături de ceilalți, se culca și se trezea mai devreme, nu utiliza telefonul și computerul.

În drum spre casă tatăl l-a întrebat pe fiul său cum s-a simțit acolo?

– Tată, a fost grozav! – i-a răspuns băiatul.

Tatăl a rămas mulțumit de acest răspuns.

– Ai văzut cum trăiesc săracii? – l-a întrebat tatăl, crezând că băiatul va începe să vorbească despre cât de bine trăiesc ei, spre deosebire de cei săraci.

– Oh da! – a exclamat fiul.

– Ai învățat ceva nou? – l-a întrebat tatăl.

Fiul i-a răspuns:

– Am văzut că ei au patru câini, iar noi avem doar unul. Noi avem o piscină de 4 metri lungime, dar ei au un râu întreg. Noi avem felinare în grădină, iar ei au stelele care luminează pe cer. Noi avem o curte mică care este îngrădită cu sârmă și beton, în timp ce ei au câmpuri libere cât vezi cu ochii. Noi avem un gard înalt care să ne protejeze de dușmani, iar ei au mulți prieteni care se vor grăbi să-i ajute imediat!

Bărbatul a rămas fără cuvinte când a auzit răspunsul fiului său. Această călătorie s-a dovedit a fi foarte utilă și pentru el.

Apoi fiul a adăugat:

„Această călătorie mi-a arătat cât de săraci suntem cu adevărat”.

V-ați gândit vreodată la aceste întrebări? Oare adevărata fericire constă doar în bogăția materială? Fiecare persoană are punctul său de vedere. Dar această poveste va fi o lecție bună pentru noi toți! Acest copil a reușit să observe cele mai valoroase lucruri din viață.

21 Iun. 2026, 09:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Iun. 2026, 09:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Lira sterlină riscă să intre sub presiune în următoarele luni, după ce recuperarea puternică din ultimii ani a transformat-o în cea mai supraevaluată monedă din grupul statelor dezvoltate G10, potrivit unei analize realizate de banca americană Goldman Sachs.

Strategul Goldman Sachs, Stuart Jenkins, susține că moneda britanică a depășit nivelul justificat de fundamentele economice, iar efectele Brexitului continuă să influențeze valoarea sa reală.

„Brexitul a redus probabil valoarea justă a lirei cu aproximativ 6%. După aprecierea semnificativă din ultimii ani, lira sterlină este cea mai supraevaluată monedă din G10”, a declarat Jenkins într-o notă adresată investitorilor.

Deși Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană în 2020, lira sterlină a recuperat o mare parte din terenul pierdut după referendumul din 2016. Moneda britanică s-a apreciat cu circa 1,5% față de dolar după Brexit, însă rămâne cu aproximativ 10% sub nivelul anterior votului care a decis ieșirea țării din UE.

Analiștii consideră că spațiul pentru noi creșteri este limitat, deoarece cea mai mare parte a discountului generat de Brexit a fost deja recuperată.

În plus, lira ar putea fi afectată de o combinație de factori economici și politici. Investitorii urmăresc atent deciziile viitoare ale Băncii Angliei, dar și evoluțiile de pe scena politică britanică.

Potrivit Goldman Sachs, diferențele dintre politica monetară a Băncii Angliei și cea a principalelor bănci centrale, precum Banca Centrală Europeană și Rezerva Federală a SUA, ar putea pune presiune asupra monedei britanice. În același timp, incertitudinea politică din Regatul Unit amplifică volatilitatea de pe piețe.

Investitorii așteaptă și rezultatele alegerilor parțiale din circumscripția Makerfield, care ar putea alimenta speculațiile privind viitorul premierului britanic Keir Starmer.

Cu toate acestea, Stuart Jenkins consideră că, pe termen lung, situația lirei este mai puțin alarmantă. Analiza bazată pe indicatorii istorici ai ultimilor 30 de ani arată că moneda britanică se află aproape de valorile sale normale.

Expertul mai afirmă că o eventuală consolidare a relațiilor comerciale dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană ar putea susține moneda și ar compensa o parte dintre efectele negative asociate Brexitului.

Chiar și așa, Goldman Sachs avertizează că actualul nivel al lirei sterline reprezintă un obstacol important pentru noi aprecieri în perioada următoare și poate limita potențialul de creștere al monedei britanice pe termen mediu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!