Se scumpește sau nu gazul pentru populație? Ceban spune dacă va cere sau nu majorarea tarifului

01 Sept. 2022, 13:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Sept. 2022, 13:03 // Actual //  bani.md

Moldovagaz spune că în una din ședințele de la companie va decide dacă va solicita ANRE majorarea tarifului la gaz pentru populației, în condițiile în care din 1 septembrie prețul pentru metanul importat va fi de 1.882,78 dolari pentru mia de metri cubi față de 1459 dolari în luna august.

„Moldovagaz se află în proces de consultări cu ANRE privind modificările și completările Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale, precum și principiile de formare a tarifarelor, în baza modificărilor propuse de autoritatea de reglementare”, se arată în mesajul președintelui Moldovagaz, Vadim Ceban.

Din 1 octombrie, potrivit contractului dintre Moldovagaz și Gazprom se va modifica formula de calcul a costului gazelor naturale: 70% din preț se va forma în funcție de costul produselor petroliere (motorina și păcură) și 30% prețul SPOT al gazelor naturale.

În prezent, consumatorii casnici achită pentru un metru cub de gaz, 23 de lei pentru metrul cub de gaz consumat. Tariful a fost ajustat începând cu 1 august. Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban susține că este insuficient pentru a acoperi plata gazului livrat. În rezultat se acumulează devieri financiare

De exemplu, în perioada ianuarie–iulie 2022 devierile tarifare au constituit 954 milioane lei. Mai mult, în august acestea vor constitui cca 409 milioane lei, iar în septembrie – cca 623 milioane lei. Aceste restanțe, de peste 2 miliarde lei, inevitabil urmează sa fie incluse în tariful pentru gaze achitat de consumatori.

09 Nov. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 11:02 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul pregătește repartizarea a opt apartamente din Chișinău veteranilor războiului de pe Nistru, după ce Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu a executat hotărârile judecătorești prin care aceștia trebuiau asigurați cu spațiu locativ. Ministerul Justiției a elaborat un proiect de hotărâre care stabilește criteriile de acordare a locuințelor și ordinea de prioritate a beneficiarilor.

Potrivit notei de fundamentare, cele opt apartamente se află într-un bloc de pe strada Alba Iulia 91/3 din Capitală și au fost transmise, în luna iunie 2026, din gestiunea Ministerului Muncii și Protecției Sociale în cea a Agenției Proprietății Publice.

Locuințele au rămas nerepartizate persoanelor pentru care fuseseră destinate inițial, respectiv participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Nucleară Cernobîl și colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit care nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate.

Acum, apartamentele urmează să fie repartizate veteranilor care au participat la luptele pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și în privința cărora există hotărâri judecătorești irevocabile, a căror neexecutare a determinat condamnarea statului la CEDO.

Conform proiectului, prioritate vor avea veteranii care nu dețin nicio locuință în proprietate, nici individual și nici împreună cu membrii familiei. În cazul în care mai mulți solicitanți îndeplinesc această condiție, va fi luată în considerare vechimea hotărârilor judecătorești executorii, iar ulterior data pronunțării hotărârii CEDO.

Suprafața apartamentului repartizat va fi stabilită în funcție de numărul membrilor familiei, fiind prevăzut un minimum de 9 metri pătrați de suprafață locativă pentru fiecare persoană. Beneficiarii nu vor avea dreptul să-și aleagă singuri apartamentul, acesta urmând să fie stabilit de o comisie specială.

Totodată, proiectul prevede că apartamentele vor fi transmise gratuit, însă veteranii vor trebui să suporte cheltuielile de evaluare, de transmitere a dreptului de proprietate și de întreținere a locuințelor.

Comisia responsabilă de repartizare va fi instituită de Ministerul Justiției și va include reprezentanți ai mai multor instituții de stat, precum și observatori din partea organizațiilor veteranilor și a Centrului Național Anticorupție. Deciziile de repartizare vor putea fi contestate în termen de 30 de zile.

Ministerul Justiției precizează că lipsa unui mecanism clar de repartizare a acestor locuințe a împiedicat până acum executarea efectivă a hotărârilor judecătorești. Autoritățile susțin că aprobarea regulamentului va permite soluționarea situațiilor individuale și evitarea unor noi tergiversări.

Potrivit notei de fundamentare, implementarea proiectului nu va necesita cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat. Hotărârea ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, după aprobarea de către Guvern.