Omul din umbra Maiei Sandu face dezvăluiri. Cine a vrut să pe sus președintele

06 Sept. 2022, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Sept. 2022, 10:21 // Actual //  bani.md

Trei deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), din cei nouă au fost la întrevederea cu președinta țării, Maia Sandu, vineri, 2 septembrie, pe care a avut-o în regiunea autonomă Găgăuzia și au făcut scandal. Declarația a fost făcută de Vladislav Kulminski, ex-vicepremierul pentru Reintegrare, care a participat la această întrevedere, fiind parte a delegației șefei statului, deși, oficial nu mai deține o funcție publică.

Fostul vicepremier pentru reintegrare, Vlad Kulminski, explică scandalul din timpul întâlnirii președintelui Sandu cu deputații Adunării Populare prin faptul că socialiștii și-ar fi dorit să compromită vizita șefului statului la Comrat. Se întâmplă după ce mai mulți deputați ai Adunării Populare i-ar cerut președintelui să meargă în Rusia pentru a negocia un preț mai bun la gaz.

„În cadrul întâlnirii din Adunarea Populară, din cei 33 de deputați prezenți, 30 au pus întrebări dificile, dure, dar într-un mod foarte politicos. Ei au demonstrat respect față de statul Republica Moldova și funcția de președinte. Dar acolo erau 3 deputați din fracțiunea socialiștilor, care pur si simplu urlau non-stop. Așa nu poți să te comporți cu președintele țării. A fost foarte corect că întâlnirea a fost întreruptă. Nu trebuie să-i punem pe toți într-o oală, acolo erau persoane care au venit cu un scop clar de a submina această întâlnire și de a provoca un scandal”, a spus ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

În contextul disputelor din timpul întâlnirii președintelui cu deputații Adunării Populare, reprezentanții guvernării spun că opinia publică n-ar trebui să-și creeze o impresie generală despre autonomia găgăuză prin prisma declarațiilor unor aleși din regiune.

„Nu e cazul să ne creăm impresia despre toți concetățenii noștri din autonomia găgăuză, pornind de la o mână de provocatori și țipălăi, deseori absolut needucați, din Adunarea Populară. În autonomie sunt diferite tendințe. De exemplu, crește substanțial numărul părinților care vor să-și dea copiii la studii cu predare în limba română. Mulți tineri studiază la Universitatea din Galați. Pornește încet business-ul cu România. Dar noi suntem în situația când mesajul politic din Găgăuzia este monopolizat de un grup de persoane din Adunarea Populară. Când motanul nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă, în special cei finanțați de Federația Rusă. Statul trebuie să aplice legea atunci când este vorba de securitatea națională. Puterea centrală nu s-a ocupat de integrarea acestei autonomii”, a completat deputatul PAS, Oazu Nantoi.

În același timp, expertul IDIS Viitorul, Igor Munteanu, spune că autonomia dispune de un set de privilegii contrare Constituției Republicii Moldova, fiind o entitate folosită de Moscova pentru a-și promova interesele.

„Relațiile dintre Chișinău și Comrat sunt așa cum sunt nu pentru că în Găgăuzia cetățenii sunt răi, ci pentru că pe plan juridic am permis să apară niște competențe contradictorii. Lucrurile sunt vagi și pentru cei din Găgăuzia, și pentru Guvernul central. În domeniul fiscal, doar 8% din veniturile autonomiei sunt taxe locale, restul sunt banii noștri pe care-i transmitem ca ei să-și satisfacă pofta de recunoaștere externă. Foarte multe legi adoptate la nivel regional, sunt anticonstituționale. Dar noi nu avem curajul să ducem aceste dovezi la Curtea Constituțională și să anulăm acele decizii. Federația Rusă nici pentru o clipă n-a renunțat la elementul de șantajare și corupere a elitelor găgăuze”, a explicat expertul IDIS Viitorul, Igor Munteanu.

Amintim că, la data de 2 septembrie președinta țării, Maia Sandu, a întreprins o vizită la Comrat. Șefa statului s-a întâlnit cu deputații Adunării Populare și a avut un discurs în fața studenților și profesorilor Universității de Stat din Comrat. Vizita nu a cuprins și o întrevedere separată cu bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, și președintele Adunării Populare a Găgăuziei.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.