Ieftiniri de weekend la carburanți! Prețurile afișate de ANRE la benzină și motorină pentru 10-12 septembrie

09 Sept. 2022, 10:54
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
09 Sept. 2022, 10:54 // Au Bani //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile la carburanți pentru perioada septembrie 10-12 septembrie 2022. Astfel, în weekend, se va ieftini atât benzina, cât și motorina.

Prețurile la carburanți pentru perioada 10-12 septembrie

Potrivit informațiilor, în weekend, benzina se va ieftini cu 0,25 lei, iar motorina cu 0,27 lei. Mai exact, litrul de benzină va costa 24,24 lei, iar litrul de motorină 27,59 lei.

Scăderea prețurilor de comercializare a carburanților de către ANRE se datorează diminuării cotațiilor Platts, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor în condițiile în care Republica Moldova importă produsele petroliere în proporție de 100%.

De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere. Așadar, ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.