Vești bune pentru business! Republica Moldova a obținut recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu UE

21 Oct. 2022, 11:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
21 Oct. 2022, 11:15 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Republica Moldova este prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a Agenților Economici Autorizați (AEO) cu Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut astăzi, 21 octombrie de către prim-ministra, Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă, susținută alături de ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, precum și alți oficiali moldoveni.

Astfel, începând cu 1 noiembrie, agenții economici autorizați din țara noastră vor fi recunoscuți de toate cele 27 de state membre ale UE. Așadar, companiile care dețin acest statut sau îl vor obține, vor avea mai multe avantaje, printre care: tratament prioritar la trecerea frontierei, reducerea numărului de controale fizice și documentare.

„Iată că astăzi avem undă verde pentru primii 30 agenți economici în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar în perioada următoare acest număr va crește”, a anunțat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, a menționat că pe parcursul ultimilor opt ani, UE și-a consolidat rolul Republicii Moldova în calitate de partener comercial principal. Peste 50% din schimburile comerciale ale Republicii Moldova sunt cu UE.

„Operatorii Economici Autorizați și recunoașterea reciprocă a acestora va contribui în continuare la consolidarea a relațiilor comerciale. Aceste realizări s-au făcut într-o perioadă relativ scurtă și într-adevăr Moldova este prima țară din regiune care a obținut un astfel de acord. Foarte puține țări din lume au un asemenea acord cu Uniunea Europeană”, a afirmat Jānis Mažeiks.

Potrivit Serviciului Vamal, această recunoaștere va ajuta nu doar companiile noastre să facă comerț mult mai facil pe piața UE, dar ne va ajuta să aducem investitori care vor să deschidă linii de producere în țara noastră, să deschidem noi locuri de muncă și să ne integrăm în lanțurile de producere europene.

„Odată cu implementarea acestui program din 1 noiembrie, sperăm foarte mult că aceste probleme vor fi eliminate, iar agenții economici vor avea posibilitatea să facă livrările în termen și nu vor mai fi nevoiți să staționeze în aceste rânduri care sunt, cu părere de rău și în acest moment”, a spus Igor Talmazan.

 

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.