Gazprom se pregătește să închidă robinetul pentru Moldova! Volumele de gaz pentru luna noiembrie nu a fost rezervate

24 Oct. 2022, 17:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Oct. 2022, 17:36 // Actual //  bani.md

În a treia luni a fiecărei luni se fac rezervări de capacitate lunară pentru transportul gazelor. Asta a fost data de 17 octombrie, or Gazprom nu a rezervat capacități adiționale pentru luna noiembrie. Însă există posibilitatea de a rezerva zilnic aceste capacități, susține Secretarul de stat în domeniul energetic, Constantin Borosan.

Republica este amenințată de criza gazelor, deoarece gigantul rus Gazprom ar intenționa să sisteze livrarea gazelor. De la 1 octombrie a redus livrările cu 30%. Motivul, Chișinăul nu și-a onorat obligațiile de auditare a datorii istorice de 709 mil. USD.

Țara noastră are stocate 80 de milioane de metri cubi de metan în România, cantitate ce ar ajunge pentru aproximativ 20 zile. Gazele pot fi transportate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău care deja funcționează din 2021.

Republica Moldova este dependentă 100% de furnizorul rus de gaze Gazprom. Pentru luna octombrie prețul de achiziție este de peste o mie USD pentru mia de metri cubi, iar tariful pentru consumatorii casnici a fost majorat cu 27,2%, la 29,26 lei pentru metrul cub. Din 1 octombrie prețul de import al gazului este calculat după o altă formulă. Este vorba de 70% prețul la petrol și 30% prețul spot al metanului.

09 Sept. 2026, 17:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 17:35 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Parlamentul pregătește o serie de schimbări în componența comisiilor permanente, iar una dintre cele mai importante mutări îl vizează pe deputatul PAS Marcel Spatari, care urmează să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe.

Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Biroul permanent al Parlamentului la 9 septembrie, Marcel Spatari urmează să fie desemnat președinte al Comisiei economie, buget și finanțe.

În paralel, locul lui Spatari la conducerea unei alte comisii va fi preluat de Adrian Băluțel. Documentul mai prevede că Ion Groza îl va înlocui pe Băluțel într-o funcție de vicepreședinte, iar Roman Roșca îl va înlocui pe Groza în funcția de secretar.

Alte modificări îl vizează pe Alexandr Trubca, care urmează să fie înlocuit de Iurie Levinschi în funcția de vicepreședinte al unei comisii. Valeriu Robu va deveni secretar, iar Victor Mătrăgună va intra în componență ca membru.

Totodată, Dorian Istratii este exclus dintr-o poziție de membru supleant, în locul său fiind introdus Marcel Spatari. Într-o altă poziție de membru supleant, Victoria Belous urmează să fie înlocuită de Dorian Istratii.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Biroul permanent al Parlamentului și urmează să fie supus votului în plen. Documentul prevede că modificările vor intra în vigoare la data adoptării.