Marea Britanie a înghețat active rusești în valoare de 18,4 miliarde de lire sterline

11 Nov. 2022, 09:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Nov. 2022, 09:41 // Actual //  bani.md

Activele ruseşti îngheţate de Regatul Unit în cadrul sancţiunilor britanice împotriva Moscovei după invadarea Ucrainei se ridică la 18,4 miliarde de lire sterline, potrivit cifrelor făcute publice joi într-un comunicat al Trezoreriei, relatează AFP şi Reuters.

Londra susţine că această sumă ilustrează „rolul cheie jucat în opoziţia faţă de Rusia pentru invadarea ilegală a Ucrainei” şi dezvăluie că suma este cu aproape 6 miliarde de lire mai mare decât cea din toate celelalte programe de sancţiuni britanice la un loc.

Sancţiunile împotriva Rusiei, în colaborare cu aliaţii Regatului Unit, „vizează 1.200 de persoane şi peste 120 de entităţi, îngheţând activele a 19 bănci ruseşti (…) de la începutul invaziei” Rusiei în Ucraina.

„60% din rezervele monetare străine (ale Moscovei) au fost imobilizate şi exporturile ruseşti s-au prăbuşit, în timp ce importurile de bunuri de importanţă crucială au scăzut cu 68% din partea ţărilor care aplică sancţiunile”, a menţionat Trezoreria britanică.

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.