Comisia Europeană a propus plafonarea prețului gazului natural la 275 de euro pentru un megawatt oră

23 Nov. 2022, 10:48
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Nov. 2022, 10:48 // Actual //  MD Bani

Comisia Europeană a propus, marţi, un mecanism temporar care să permită plafonarea preţului angro pe piaţa de referinţă la gaze naturale din Uniunea Europeană, însoţit de condiţii drastice pentru a convinge statele membre reticente la un astfel de dispozitiv, informează AFP.

„Mecanismul de corectare a pieţei” prezentat marţi de Comisie va fi examinat joi de miniştrii europeni ai Energiei reuniţi la Bruxelles, însă potrivit unui diplomat european, nu se aşteaptă să fie aprobat la acest moment, în condiţiile în care anumite state membre cer un studiu de impact detaliat.

Dispozitivul vizează plafonarea, timp de un an, începând de la 1 ianuarie 2023, a preţului contractelor futures cu livrare în luna următoare la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pe piaţa europeană.

Acest plafon ar urma să intre automat în vigoare atunci când preţurile TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro peste preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Atunci când aceste condiţii ar fi îndeplinite, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Energiei (ACER) va publica imediat un aviz de corectare a pieţei în Jurnalul Oficial al UE şi a doua zi tranzacţii cu preţuri mai mari de 275 de euro nu vor mai fi autorizate.

Însă în acest an preţurile la gaze la hub-ul TTF nu au depăşit un nivel de 275 de euro/MWh decât pentru o scurtă perioadă la finele lunii august, când au atins un vârf de 350 de euro, când cele 27 de state membre se concurau între ele pentru a-şi reface rezervele.

„Nu este vorba de intervenţii pe piaţă pentru a fixa preţurile la nivele scăzute artificial, este un mecanism de ultim record pentru a împiedica episoadele de preţuri excesive care nu sunt în linie cu tendinţele mondiale şi realitatea de pe piaţă”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

Ideea plafonării preţului gazelor naturale provoacă, de mai multe luni, diviziuni în rândul statelor membre. Cea mai recentă propunere a Comisiei Europene va fi dezbătută de miniştrii europeni ai Energiei la reuniunea lor de joi.

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.