(VIDEO) Copiii din Edineț se vor naște în condiții mai sigure! Maternitatea – dotată cu echipament de 135,000 de dolari

23 Nov. 2022, 17:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Nov. 2022, 17:22 // Actual //  MD Bani

Centrul perinatal din orașul Edineț a fost dotat cu echipament performant în domeniul obstetricii și ginecologiei. Utilajele moderne în valoare de 135,000 dolari SUA au fost oferite de UNFPA Moldova – Fondul ONU pentru Populație, cu suportul financiar al Guvernului SUA.

La ceremonia de inaugurare a participat Prim-ministra Republicii Moldova Natalia Gavrilița, Ambasadorul SUA în Republica Moldova E.S. Kent D. Logsdon, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova Dr. Nigina Abaszada, precum și mai mulți reprezentanți ai APL și ai Spitalului raional Edineț.

„Echipamentul are o importanță vitală. Femeile continuă să nască în orice condiții, în pofida tuturor crizelor. De serviciile acestei maternități beneficiază 280 000 de cetățeni, iar anual în incinta ei au loc peste 1 200 de nașteri. Suntem foarte bucuroși să susținem guvernul în modernizarea maternității și perfecționarea tuturor facilităților. Asta înseamnă săli suplimentare de naștere și de operație, care vor salva viețile nou-născuților și ale mamelor lor”, a menționat Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova, Dr. Nigina Abaszada.

Spitalul din Edineț se numără printre cele nouă instituții medicale, care sunt dotate cu echipament medical în domeniul sănătății sexuale și reproductive.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește canalul nostru de TELEGRAM!

„Considerăm că este foarte important să ajutăm populația de aici, dar și pe refugiații ucraineni. Lucrând cu partenerii de la UNFPA, am reușit să aigurăm finanțarea proiectului. Este prioritar ca nou-născuții să aibă chiar din prima zi oportunitatea de a avea o viață mai bună și să supraviețuiască. Asta facem noi aici. Suntem fericiți că putem ajuta și contribui la acest proces”, a declarat Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Kent D. Logsdon.

Pe parcursul lunilor octombrie – noiembrie secțiile de terapie intensivă a nou-născutului și secțiile de ginecologie din întreaga țară sunt dotate cu echipament de salvare performant. Totodată, instituțiile medicale sunt dotate cu mobilier medical și mobilier pentru saloanele pacienților. Valoarea totală a echipamentului livrat către cele nouă instituții medicale constituie 3,6 milioane dolari SUA.

Astfel, până la finele anului, vor fi complet utilate 22 de săli de naștere, 14 săli de operație, 35 saloane pentru pacienți și 8 săli de terapie intensivă pentru nou-născuți și mame. În acest mod, circa 15 mii de copii se vor naște în condiții mai sigure.

26 Oct. 2026, 13:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 13:32 // Actual //  Ursu Victor

Centrul de greutate al producției Dacia se mută spre Maroc, unde grupul Renault accelerează pregătirile pentru fabricarea celei de-a patra generații Sandero, care va include, în premieră pentru acest model, și o versiune complet electrică. În timp ce uzina din Tanger primește noi proiecte industriale și tehnologii de producție, fabrica istorică de la Mioveni se confruntă cu presiunea costurilor ridicate și cu pierderea producției unor modele de volum ale mărcii românești.

Pregătirile pentru viitoarea generație Sandero au intrat într-o nouă etapă  la uzina Renault din Tanger, unde Thierry Charvet, responsabil pentru industrie, calitate și lanțul de aprovizionare al grupului, și Philippe Brunet, directorul tehnologic al Renault, au inspectat capacitățile de producție și colaborarea cu centrul local de inginerie Renault Technology Morocco.

„La Tanger punem bazele industrializării viitorului nostru vehicul-cheie pentru marca Dacia și pentru Grupul Renault, lucrând împreună cu echipele Renault Technology Morocco. Capacitatea de a reuni excelența industrială, expertiza inginerească și un ecosistem local puternic reprezintă un avantaj real pentru Renault Group în Maroc”, a declarat Thierry Charvet, potrivit relatărilor din presa de specialitate.

Noua generație Dacia Sandero este așteptată în perioada 2027–2028 și va utiliza o arhitectură adaptată mai multor tipuri de propulsie. Pe lângă motorizările termice și hibride, modelul va primi și o versiune 100% electrică, o schimbare importantă pentru una dintre cele mai accesibile și populare mașini de pe piața europeană.

Directorul Renault Group Maroc, Mohamed Bachiri, a confirmat anterior că uzina din Tanger lucrează la industrializarea noii generații și că aceasta va include o variantă electrică. Deocamdată, constructorul nu a comunicat autonomia, capacitatea bateriei, prețul sau data exactă a lansării comerciale.