Previziuni apocaliptice! Spînu: Ne așteaptă o iarnă grea, dar nici primăvara nu va fi mai ușoară

26 Nov. 2022, 10:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Nov. 2022, 10:56 // Actual //  bani.md

Ne așteaptă o iarnă grea, dar nu se știe dacă primăvara va fi mai ușoară, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la Tv8.

„Nu putem spune la curent și gaze se vor reduce la primăvară. Situația pe piața energetică este nesigură”, a punctat Spînu.

Republica Moldova se confruntă cu o criză energetică fără precedent urmare a sistării livrărilor de către centrala de la Cuciurgan. Respectiv, Chișinăul s-a reorientat pe piața din România și cumpărără energie electrică de la OMV Petrom – 80 MW/h și 35 MW de la Nuclearelectrica la un preț de 90 euro MW. Restul energiei electrice e cumpărată de pe bursa românească OPCOM la prețuri care ajung și la 380 euro pentru MW/h.

26 Oct. 2026, 18:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 18:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova vrea să-și consolideze legăturile energetice cu Ucraina prin construcția unui al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, proiect care ar putea majora cu aproximativ 500 MW capacitatea de schimb de energie electrică dintre cele două țări. Subiectul a fost discutat la Kiev de premierul Vasile Tofan și omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi.

Potrivit informațiilor prezentate după întrevedere, cei doi oficiali au abordat consolidarea interconexiunilor electrice, dar și extinderea cooperării în sectorul gazelor naturale. O prioritate o reprezintă accelerarea semnării unui memorandum de înțelegere între operatorii sistemelor de transport al energiei electrice, Moldelectrica și Ukrenergo.

Unul dintre proiectele discutate vizează pregătirea celui de-al doilea circuit al liniei Bălți–Dnestrovsk, care ar urma să suplimenteze infrastructura existentă și să ofere o capacitate mai mare pentru schimburile transfrontaliere de electricitate.

Conform estimărilor prezentate, noua conexiune ar putea adăuga aproximativ 500 MW la capacitatea de schimb dintre Republica Moldova și Ucraina. Aceasta nu înseamnă automat un import suplimentar permanent de 500 MW, ci posibilitatea tehnică de a transporta volume mai mari de energie, în funcție de disponibilitatea producției, condițiile de exploatare și capacitățile efectiv alocate.

În prezent, după cum arată harta rețelelor electrice publicată de Moldelectrica, nordul Republicii Moldova este conectat la sistemul ucrainean prin linia de înaltă tensiune de 330 kV Bălți–Dnestrovsk. Aceasta reprezintă una dintre legăturile energetice transfrontaliere ale țării.

Totodată, infrastructura energetică a Republicii Moldova include linia de 400 kV Vulcănești–Isaccea, care asigură conexiunea cu România, precum și mai multe linii de 330 kV care traversează teritoriul țării și conectează principalele noduri energetice.

Datele operative afișate de Moldelectrica indică un consum al sistemului de aproximativ 894 MW, în timp ce producția internă era de circa 237 MW. Diferența era acoperită prin schimburile transfrontaliere de energie electrică. La momentul respectiv, fluxul net indicat pe interconexiunea cu România era de aproximativ 695 MW, iar cel cu Ucraina, de circa 38 MW în sens opus.