Cine sunt grangurii de la microfinanțare care domină piața! Regulile mai dure le-au tăiat din pofta de creditare

08 Dec. 2022, 10:35
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
08 Dec. 2022, 10:35 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Sectorul de creditare nebancară a acordat credite nebancare/leasing financiar în valoare de 2,9 mlrd lei, în descreștere cu 6,2% față de perioada similară a anului precedent, arată datele Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Pe categorii, 0,2 mlrd lei au fost acordate de către sectorul asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ), în scădere cu 10,25%, și 2,7 mlrd lei de către sectorul organizațiilor de creditare nebancară (OCN) sau cu 5,9% mai puțin decât în trimestrul similar al anului precedent.

„Unul din motivele de bază care a condiționat descreșterea creditelor acordate a fost intrarea în vigoare la data de 1 septembrie 2022 a Regulamentului privind cerințele de creditare responsabilă aplicate organizațiilor de creditare nebancară (Hotărârea CNPF 20/5/2022), care stabilește criterii exprese aferente modului de evaluare a bonității consumatorului în scopul neadmiterii supra îndatorării acestuia”, spune CNPF.

Datele CNPF mai relevă că în nouă luni ale anului 2022, cel mai mare profit l-a avut Microinvest – 197,3 mil. de lei, EasyCredit –  184,4 mil. de lei, IuteCredit – 51,1 mil. de lei, Sebo – 45,4 mil. de lei și Express Leasing & Microcredit – 28,7 mil. de lei. Profitul tutor companiilor de microfinanțare a însumat 778 mil. de lei.

Valoarea totală a activelor deținute de întreg sectorul de creditare nebancară (OCN și AEÎ) a înregistrat o creștere cu 2,2 mlrd lei, constituind peste 15,2 mlrd lei, la situația din 30 septembrie 2022. Astfel, activele deținute de OCN au însumat aproximativ 14 mlrd lei (+18,9%), iar volumul consolidat al activelor sectorului AEÎ a rămas la nivelul anului trecut și a alcătuit circa 1,2 mlrd lei.

Rata creditelor neperformante (mai mari de 90 de zile) per sector OCN a înregistrat nivelul de 12,5%, în scădere cu 1,6 p.p, iar per sector AEÎ – 7,7%, în creștere cu 1,6 p.p. față de nivelul înregistrat la finele trimestrului III 2021.

La 1 octombrie 2022, în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate erau înregistrate 131 OCN cu dreptul de a desfășura activitate de creditare nebancară, iar 33 OCN aveau activitatea suspendată. În același timp, licențe pentru desfășurarea activității profesioniste dețineau 223 asociații de economii și împrumut, dintre care 161 – licență de categoria A, 62 – licență de categoria B, iar o asociație deține licența asociației naționale centrale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 12:52
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 12:52 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Asociațiile de economii și împrumut au acordat împrumuturi în valoare de aproape 770 de milioane de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei la 31 august 2026. Volumul finanțărilor acordate a crescut cu aproximativ 5% față de perioada precedentă de raportare, însă depunerile noi de economii au înregistrat o scădere de aproape 21%, ceea ce evidențiază o evoluție diferită a principalelor fluxuri financiare din sector.

Conform datelor BNM, plățile pentru acordarea împrumuturilor au ajuns la 769,8 milioane de lei, comparativ cu 733 de milioane de lei în perioada precedentă. În același timp, asociațiile au încasat 609 milioane de lei din rambursarea împrumuturilor acordate, în creștere de la 590,7 milioane de lei.

Diferența dintre împrumuturile acordate și rambursările încasate a ajuns astfel la aproximativ 160,8 milioane de lei, față de 142,3 milioane de lei în perioada precedentă. Această evoluție indică un volum mai mare al finanțărilor noi în raport cu recuperările de principal, fără a reprezenta însă, în sine, o măsură exactă a creșterii portofoliului de credite.

O evoluție se observă la economiile atrase de la membrii asociațiilor. Încasările din depuneri au scăzut de la 426,9 milioane la 338,1 milioane de lei, respectiv cu 20,8%.

Totuși, și retragerile au înregistrat o reducere de la 398,9 milioane la 278,1 milioane de lei, echivalentul unei diminuări de 30,3%. Drept rezultat, diferența pozitivă dintre depunerile atrase și cele rambursate a crescut de peste două ori, de la aproximativ 28 de milioane la aproape 60 de milioane de lei.

La capitolul venituri din dobânzi, asociațiile de economii și împrumut au încasat 173 de milioane de lei, în creștere cu 6,2% față de cele 162,9 milioane de lei raportate anterior. În paralel, dobânzile plătite au crescut de la 31,4 milioane la 37 de milioane de lei, ceea ce reprezintă un avans de aproximativ 17,8%.

Cheltuielile destinate angajaților și contribuțiilor sociale și medicale au însumat aproape 72 de milioane de lei, față de 69,5 milioane de lei în perioada precedentă, înregistrând o creștere de 3,6%.

În pofida majorării împrumuturilor acordate și a încasărilor din dobânzi, fluxul net de numerar din activitatea operațională a rămas negativ, la minus 26,7 milioane de lei. Totuși, rezultatul reprezintă o îmbunătățire comparativ cu perioada precedentă, când ieșirile nete depășeau intrările cu 32,1 milioane de lei.

Fluxul net total de numerar a fost de minus 26,2 milioane de lei, față de minus 30,2 milioane de lei anterior. În consecință, soldul de numerar de la sfârșitul perioadei a constituit 28,1 milioane de lei, comparativ cu 29,2 milioane de lei în perioada precedentă.