VIDEO Monitorizarea bugetului în sistemul educațional municipal. Ce a depistat Asociația „Părinți Solidari”

26 Dec. 2022, 14:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Dec. 2022, 14:22 // Actual //  bani.md

În urma monitorizării pe parcursul anilor 2021-2022 a 6 Direcții de Educație Tineret și Sport din municipiul Chișinău și a mai multor instituții de învățământ, Asociația „Părinți Solidari” a prezentat joi, 22 decembrie, rapoartele ”Monitorizarea transparenței procesului bugetar și a eficienței achizițiilor publice în sistemul educațional municipal”.

Evenimentul a fost moderat de directoarea executivă a Asociației „Părinți Solidari” împreună cu colegele Angela Buliga (AO „Părinți Solidari”) și experta Maria Covalciuc (Asociația pentru Guvernare  Eficientă și Responsabilă). De asemenea, la eveniment au fost prezenți directorii mai multor licee din municipiul Chișinău, precum și reprezentanți ai Direcției Generale Educație Tineret și Sport din mun.Chișinău (DGETS) și a Direcțiilor Educație, Tineret și Sport sectoriale (DETS).

„Fiind de mulți ani cu ochii pe modul în care sunt utilizați banii, cum sunt utilizate achizițiile, insistența noastră și efortul dvs, în comun cu cel al DGETS, dă rezultate, și chiar avem tendințe destul de frumoase”, a declarat Ala Revenco în debutul prezentării.

Astfel, conform unui ordin al DGETS, pe paginile web ale instituțiilor de învățământ ar trebui să fie publicate o listă de informații: planul de achiziții, bugetul instituției, informații privind cheltuielile efectuate, informațiile despre bunurile procurate și cele donate, despre activitatea asociațiilor părintești în cazul în care acestea există, etc.

Potrivit expertei Maria Covalciuc, comparativ cu anul 2021, în anul curent se atestă o îmbunătățire a situației la capitolul transparența instituțiilor de învățământ cu autonomie financiară din mun.Chișinău, dar totuși au mai rămas aspecte de îmbunătățit.

În cadrul expunerii constatărilor și recomandărilor pentru șase instituții de învățământ din Chișinău: Liceul Teoretic „Traian”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, Liceul Teoretic „Ion și Doina Aldea Teodorovici”, Liceul Teoretic „Nicoale Milescu Spătaru” și Liceul Teoretic „Nicoale Sulac”, Maria Covalciuc a punctat:  „am observat că există pagini Web ale instituțiilor care nu au această rubrică a transparenței și ca să găsim toată informația de care aveam nevoie, a trebui să accesăm rubrica noutăți, unde printre toată informația se rătăcea și cea de care aveam noi nevoie. Pentru un părinte acest lucru este destul de greu, va trebui să caute prin toată lista de noutăți pentru a găsi informațiile privind cheltuielile sau achizițiile”.

Ca urmare, experta a venit cu o recomandare pentru administrația liceelor monitorizate, menționând că informația privind cheltuielile ar trebui să fie structurată și să poată fi ușor de găsit într-o rubrică separată.

„Raportul de monitorizare a executării contractului de achiziții, fie semestrial, fie anual, nu am reușit să-l găsesc la niciuna din cele șase instituții. Este vorba despre un raport pe care grupul de lucru este obligat să-l publice, obligație stipulată prin Regulamentul cu privire la activitatea grupului de lucru”, a explicat Maria Covalciuc.

Experta a mai specificat că deși pe site-ul Liceului Teoretic „Traian” au fost publicate rapoartele a două achziții de valoare mare: reparația capitală a acoperișului în valoare de 1.130.000 lei și reparația blocului alimentar cu valoarea 400.000 lei, dar pe pagina Agenției Achiziții Publice, la rubrica contracte atribuite „nu am găsit niciun contract încheiat de Liceul „Traian”. Ceea ce denotă faptul că procedurile, cel mai probabil, nu au fost desfășurate.

De asemenea, aceasta a ținut să puncteze că în rapoartele financiare al celor mai multe instituții monitorizate a observat că se indică o valoare a contractului exact sub pragul de 300.000 lei cu TVA inclus, pentru achiziții de valoare mică, cum ar fi „reparația blocurilor sanitare în valoare de 299.961 lei, contract semnat de Liceul „Onisifor Ghibu”, fapt care ridică mai multe semne de întrebare dacă nu s-a optat intenționat pentru proceduri de achiziții mai puțin transparente.

Nu doar instituțiile de învățământ cu autonomie financiară au fost supuse monitorizării, dar și cele 6 Direcții de Educație din mun.Chișinău și alte 28 instituții subordonate acestora. Ala Revenco, directoarea executivă a Asociației „Părinți Solidari”, a prezentat rezultatele activităților de monitorizare, confirmând tendința pozitivă în asigurarea transparenței în sistemul educațional al mun.Chișinău.

S-a menționat faptul că toate Direcțiile de educație dispun de pagini web, dar denumirile și structura acestora nu este uniformă.  În acest context experta a punctat: „…avem o neuniformitate a paginilor web, nemaivorbind deja de meniuri sau submeniuri. Alte neajunsuri pe care le-am observat noi –  o parte din informații este plasată la rubrici, care nu corespund cu tematica conținutului”.

La capitolul respectarea prevederilor Ordinului DGETS nr.120 din 12.01.2022 s-a constat că instituțiile monitorizate publică o parte din informații, dar au fost identificate și  o listă de lacune/neajunsuri, inclusiv:

  • DGETS, DETS Botanica și DETS Ciocana, la momentul monitorizării, nu aveau publicate pe pagina sa web bugetul instituției pentru anul 2022;
  • DETS Centru nu a publicat Rapoartele pentru achizițiile realizate nici în anul 2021, nici în anul 2022, iar DETS Buiucani a publicat informații incomplete la acest capitol;
  • nici una din 6 Direcții de educație nu publică informații lunare despre bunurile procurate.

În concluzie, Maria Covalciuc și Ala Revenco au venit cu mai multe recomandări pentru creșterea nivelului de implementare a Ordinului cu privire la asigurarea transparenței în procesul decizional al activității instituțiilor de învățământ general, semnat de Andrei Pavaloi, șef adjunct a DGETS:

  • Publicarea raportului semestrial de monitorizare a executării contractelor de achiziții;
  • Publicarea Rapoartelor de achiziții efectuate pe parcursul anului 2021, grupate pe categorii, bunurile procurate din bugetul CMC;
  • Publicarea informațiilor și rapoartelor financiare ale Asociației de părinți;
  • Standartizarea formatului și structurii documentelor publicate;
  • Respectarea termenului de publicare a documentelor lunare – data de 10 a lunii următoare;
  • Completarea informațiilor cu privire la datele de contact și actele interne ale instituțiilor de învățământ;

Realizat în cadrul proiectului «Educație transparentă și eficientă» implementat de AO «Părinți Solidari», finanțat în totalitate de către IM și Agenția Suedeză de Cooperare Internațională (Sida). IM sau Sida nu sunt responsabile pentru conținut și nu neapărat împărtășesc opiniile exprimate în acest material.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!